Ultima oră

Teroriștii de la Tiraspol acuză presa din Ucraina că distorsionează imginea “Transnistriei”

"Relatările controversate ale unei părţi a presei ucrainene au rolul de a destabiliza situaţia la frontierele Transnistriei şi de a stârni panică în rândul locuitorilor din regiunile ucrainene situate aproape de frontiere. Transnistria este prezentată ca fiind un inamic pregătit să atace Ucraina, unde este pace şi armonie", acuză Aleksandr Dornia, purtătorul de cuvânt al Comitetului de Securitate de la Tiraspol.

Dornia a denunţat relatări "tendenţioase" şi "false" ale postului ucrainean Inter TV, potrivit căruia focuri cu arme automate au fost trase din Transnistria spre teritoriul Ucrainei.

De asemenea, Dornia a criticat afirmaţiile analistului militar ucrainean Dmitri Timciuk, care a numit Transnistria drept "o entitate ostilă Ucrainei", mai scrie Mediafax.

Serviciul transnistrean de securitate (KGB) a negat informaţiile apărute în presa ucraineană privind focuri de arme automate trase de pe teritoriul Transnistriei spre militari ucraineni.
 
Sursa: RL.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *