Teroriștii ruși amenință cursul european al Republicii Moldova
"Este paradoxal că elita politică de la Chişinău vrea să se apropie de Bruxelles şi crede că acolo se va simţi mai bine, deşi peste 700.000 de cetăţeni moldoveni lucrează pe teritoriul Rusiei", a declarat Rogozin într-o conferinţă de presă.
În opinia vicepremierului rus, "poporul Republicii Moldova vrea să fie alături de Rusia printr-o integrare în Uniunea Euroasiatică".
"Avertizăm în mod direct că (semnarea Acordului de Asociiere cu UE) ar putea avea consecinţe foarte grave asupra Republicii Moldova şi a populaţiei sale. Suntem categoric împotriva faptului că Transnistria nu este invitată să participe la negocierile" dintre Chişinău şi Bruxelles, a afirmat Rogozin.
El a subliniat că "Transnistria se află sub patronajul Rusiei şi nu vom permite nimănui să o supere".
Anterior, Rogozin a afirmat că recunoaşterea independenţei Transnistriei este o "problemă complicată", dar acest lucru "va depinde de evoluţia evenimentelor" în această regiune, relatează agenţia Novosti PMR, în pagina electronică.
"Rusia cunoaşte dorinţele transnistrenilor şi ţine cont de toate referendumurile care au avut loc în regiune, dintre care două au fost legate de integrarea în Rusia", a adăugat Rogozin.
Totodată, el a menţionat că "Rusia va fi bucuroasă să coopereze cu Republica Moldova. Îi iubim pe moldovenii noştri ortodocşi, însă avem probleme cu elita politică care a decis să se îndrepte spre Bruxelless. După părerea mea, ei (politicienii moldoveni) pot pleca singuri spre Europa şi nimeni nu va avea de suferit", a adăugat vicepremierul rus.
În legătură cu reacţia negativă a autorităţilor de la Chişinău faţă de vizita sa la Tiraspol, Rogozin a declarat că "Nu am vrut să deranjez pe nimeni. Suntem pregătiţi pentru un dialog".
Sursa: RL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!