Sănătate

Testele vaccinului împotriva Zika vor avea loc peste 18 luni

Două vaccinuri, care se află în prezent în proces de dezvoltare la Institutul Național pentru Sănătate Publică din SUA și la compania indiană Bharat Biotech, sunt în cea mai avansată fază din cele 15 proiecte de cercetare desfășurate în mai multe țări privind obținerea vaccinului împotriva Zika, a declarat Marie-Paule Kieny, director adjunct în cadrul OMS.

Instrumentele de diagnosticare vor fi dezvoltate mult mai repede decât vaccinul, a mai declarat Marie-Paule Kieny, menționând că acestea vor fi gata în câteva săptămâni.

OMS a declarat stare de urgență la nivel mondial în urma răspândirii rapide a virusului Zika în cele două Americi, cumulate cu numărul mare de cazuri cu malformații cerebrale în rândul nou-născuților, în special în Brazilia.

Oamenii de știință desfășoară cercetări privind utilizarea medicamentelor profilactice pentru a preveni infecția în rândul grupurilor vulnerabile, în special în ce privește femeile însărcinate, a mai spus Kieny, adăugând că pentru moment aceasta reprezintă cea mai viabilă și rapidă opțiune decât un tratament curativ.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *