Politică

(TEXT INTEGRAL) Discursul lui LEANCĂ din PARLAMENT

Sunt onorat că am posibilitatea să vin în fața Parlamentului pentru a vă prezenta rezultatele obținute de Cabinetul de miniștri în cele peste 4 luni de activitate. În același timp, voi folosi acest prilej pentru a face recurs la memoria reprezentanților PCRM, care au inițiat această moțiune de cenzură, pentru că eu consider că e important să-i ajutăm să revină la realitate, să revină printre oameni, să nu mai lupte împotriva intereselor lor și ale țării.
Întâi de toate, haideți să vedem ce reprezintă această moțiune și care sunt efectele pe care speră să le obțină inițiatorii ei, dincolo de discursurile populiste pe care le-am auzit cu toții. Este evident că nu vorbim despre o moțiune argumentată serios, nici nu avea cum să existe o astfel de argumentare atunci când vrei să demiți un Guvern învestit recent.

Moțiunea este una eminamente politică, ea reflectă frământările PCRM din ultima perioadă, se înscrie în așa-zisa revoluție a comuniștilor, care s-a transformat într-o luptă cu instituțiile statului, în agresiuni fizice la adresa forțelor de ordine, în injurii și în multe alte gesturi care ne aduc foarte bine aminte de perioada de până la 2009.

Dacă obiectivul politic al PCRM este acela de a dărâma din nou Guvernul pentru a provoca o altă criză politică, care să ducă la alegerile anticipate atât de dorite de ei, pentru mine, ca Prim-ministru, dar și pentru colegii din Coaliție, este vital să ne opunem loviturii fatale pe care comuniștii speră să o dea țării noastre.

Onorată asistență,
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă astăzi, vă propun să dăm puțin timpul înapoi și să vedem de unde am plecat și unde am ajuns.
La începutul anului 2009, Republica Moldova era la un pas de colaps, izolată de lume și plină de datorii. Deficitul bugetar era imens, iar economia țării era în plină cădere. Toată Europa vorbea despre Moldova ca despre un stat eșuat.

Astăzi avem un buget echilibrat, am majorat pensiile, am reușit să obținem stabilitate şi creștere economică şi am încheiat negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv Acordul privind comerţul liber cu UE.

În 2009, țara noastră suferea de opresiune comunistă. Regimul autoritar a fost înlăturat, în primul rând, de cetățenii țării noastre, care au protestat față de fărădelegile comuniștilor. Poporul a hotărât atunci că viitorul Moldovei este unul european și a adus partidele pro-europene la putere. Cu profund regret, unii chiar au plătit cu viața ca acest lucru să devină realitate.

Din cauza actelor de tortură şi relelor tratamente comise de guvernarea comunistă în urma evenimentelor electorale din aprilie 2009, Republica Moldova a pierdut mai multe cazuri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, ce ne-au costat o avere pe noi, toţi contribuabilii. Nicio sumă însă nu va putea, în mod real, să aline suferința îndurată de cei care au căzut victime metodelor opresive ale comuniștilor.

Din 2009 până astăzi, s-au făcut multe pentru a dezvolta în țara noastră o democrație bazată pe supremația legii. Suntem însă abia la început de drum, avem de luptat cu schimbări de mentalitate, cu corupția din justiție și alte instituții de drept, iar acestea sunt obiective prioritare pentru Guvernul pe care am onoarea să îl conduc.

Ceea ce pot să spun sigur, astăzi, este că avem o societate mult mai deschisă și mai democratică decât am avut în anii 2001-2009. Până și opoziția comunistă se bucură de libertatea de exprimare pe care a suprimat-o cu atâta zel cât s-a aflat la putere. Comuniștii pot umbla astăzi nestingherit pe străzi și striga cât îi ține gura că vor revoluţie. Asta în timp ce partidele democrate şi europene nu puteau manifesta pe timpul guvernării comuniste, fără riscul vreunui dosar fabricat și motivat politic.

În 2009, Moldova nu exista pentru comunitatea internațională. Nimeni nu ne lua în serios, eram un stat închis, fără credibilitate atât la Bruxelles, cât și la Moscova.

Odată cu schimbarea puterii, acest lucru a fost reparat, iar relaţiile externe și imaginea țării au fost restabilite. Am muncit și vom continua să depunem eforturi susținute ca să construim o relație cu Federația Rusă bazată pe previzibilitate și constructivism.

Și suntem în pragul parafării unor acorduri istorice cu Uniunea Europeană, care vor face dezvoltarea noastră ireversibilă, deoarece vor deschide calea spre schimbări mult mai profunde, creștere economică, respect mult mai larg al drepturilor omului, dar și libera circulație în țările europene.
Moldova comunistă a fost o Moldovă falimentară, izolată și divizată.

Moldova în proces de integrare europeană poate că nu a avut parte de stabilitate politică suficientă, dar cu certitudine s-a mișcat în direcția corectă: a scăpat de stagnare și suprimare, a fost salvată de la colaps economic.

Onorată audiență,
Cu voia dumneavoastră, voi menționa în continuare principalele realizări ale Guvernului, fără a vă obosi cu prea multe cifre și date, pe care le cunoaștem cu toții:

Cabinetul de miniștri a continuat calea dezvoltării statului, începută de guvernul condus de colegul meu, Vlad Filat. Programul de modernizare bazat pe modelul European a devenit un program plauzibil de dezvoltare a țării noastre. Avem acum șansa istorică să mișcăm Moldova, să avansăm la un alt nivel.

Oamenii sunt cei care au nevoie, în primul rând, de această cale de modernizare. Cetățenii sunt cei care merită judecători cinstiți, instituții funcționale și independente, au nevoie să le fie garantată proprietatea privată și drepturile individuale, merită un mediu de afaceri lipsit de constrângeri critice. Iată care este rețeta noastră de consolidare, de depășire a înapoierii economice și sociale, dar și de luptă cu sărăcia.
Am trecut în ultimii ani prin mai multe încercări, prin crize politice, dar am reușit să ieșim cu bine din ele, să nu deviem de la obiectivele pe care ni le-am fixat și să formăm o echipă guvernamentală competitivă, angajată plenar în promovarea politicilor îndreptate spre bunăstarea oamenilor.
Am tras învățăminte cu toții, și anume că interesul țării, cel al cetățeanului este suprem! Atmosfera actuală calmă, matură, sănătoasă, demonstrează că am înțeles cât de serioasă este misiunea ce ne revine și cât de mare este responsabilitatea pe care ne-am asumat-o.
De asemenea, am reușit să ieșim din dezastrul economic în care ne-au băgat comuniștii. Nivelul de sărăcie a scăzut de la 26,3 la sută în 2009 la 16,6 la sută în 2012. Știu că încă nu e suficient, dar e important că am reușit să oprim declinul economic, iar acum suntem pe un trend pozitiv.
În ultimii patru ani, am avut o creștere cumulativă economică ce a depășit așteptările observatorilor externi și interni, de aproape 20 %. Constat cu satisfacție că vorbim despre una dintre cele mai înalte creșteri economice în Europa Centrală și de Est.

Creșterea continuă a exporturilor este unul din principalii indicatori care vorbesc despre tendințe economice sănătoase. În timp ce în perioada guvernării comuniste, valoarea maximală a exporturilor a fost de circa 1,6 miliarde de dolari, de când ne aflăm la putere volumul acestora a crescut la 2,16 miliarde în anul 2012, iar pentru anul în curs anticipăm un nivel de aproape 2,4 miliarde de dolari.

Opoziția de multe ori invocă faptul că guvernul s-a înglodat în datorii externe. Vreau să vă aduc doar câteva cifre care să demonstreze inconsistența acestor argumente și care arată că situația este confortabilă. Ponderea datoriei externe contractate de Guvern a scăzut de la 19,2% din PIB în anul 2010 la 16,2% estimate în acest an.

În țară sunt în plină desfășurare proiecte de infrastructură, inclusiv investiții în drumuri, fapt ce permite angajarea unui număr considerabil de cetățeni în câmpul muncii.

Am spus-o și o voi spune și azi: nici eu și niciunul din membrii coaliției nu suntem pe deplin mulțumiți de ce am făcut și realizat de când am preluat puterea în toamna anului 2009.

Sunt conștient de faptul că nu am răspuns pe măsură tuturor așteptărilor pe care cetățenii le-au avut și le mai au. Nu ne-am mișcat suficient de repede și așa cum ne-am dorit în crearea locurilor de muncă, în combaterea corupţiei şi în îmbunătățirea infrastructurii.

Lupta cu corupția este o provocare enormă, dar și una vitală pentru țara noastră. Sistemul judecătoresc are nevoie urgentă de o reformă profundă, pe care o vom realiza, chiar dacă ne confruntăm cu o opoziție puternică din interior. Chiar ieri, Cabinetul de miniştri a aprobat trei proiecte de legi menite să înăsprească sistemul de sancţionare a judecătorilor şi să-i facă mai responsabili pentru deciziile pe care le iau.

Cetățenii noști văd viitorul Moldovei diferit. Majoritatea leagă viitorul țării noastre de Vest, o bună parte – de Est. Dar cu toții își doresc o societate cu o justiție credibilă, ce se bucură de încrederea oamenilor, cu un mediu de afaceri prosper și protejat. Toate acestea pot fi obținute, chiar într-un termen relativ scurt. Dar pentru asta trebuie să ne adaptăm regulilor din țările cu democrații avansate, prospere, să aplicăm standardele europene la noi acasă.

Este regretabil că, fiind dominați de setea de putere, comuniștii au distorsionat complet și au prezentat eronat calea realistă de dezvoltare a țării noastre. Când erau la putere, ei înțelegeau foarte bine că aceasta este singura opțiune corectă, și chiar s-au declarat convinși că Europenizarea și Euro-integrarea sunt prioritare pentru Moldova și că alternative nu există.

Iată ce spunea președintele PCRM, Vladimir Voronin, într-o conferinţă de presă ţinută pe 12 iulie 2006: „Indiferent de provocările pe plan extern, politica Moldovei de modernizare europeană şi integrare este ireversibilă şi nu poate fi subiect de discuţii”.

Subscriu deplin acestei declarații. A fost corectă atunci și este corectă și acum. Integrarea Europeană este singura cale de a moderniza Moldova. Subiectul integrării europene a devenit subiect de speculații pentru comuniști în momentul în care au pierdut puterea. De atunci, sunt gata să-și calce în picioare propriile lor afirmații, doar ca să revină la putere. Ca om, pot să le înțeleg supărarea că au fost nevoiți să stea în opoziție mai mult decât se așteptau, dar ca Prim-ministru voi face totul pentru ca Moldova să nu fie deviată de la parcursul ei european.

Onorată asistenţă,
În ultima perioadă asistăm destul de des la o abordare nouă în politica noastră, nefericită de altfel, acea în care un partid încearcă să ajungă forțat la putere, folosindu-se de necazurile oamenilor. Este vorba de PCRM care vrea să mai dea azi o lovitură, să dărâme Guvernul. Pentru mine a fost șocant să văd cum comuniștii s-au bucurat de necazul oamenilor, atunci când a fost suspendat exportul vinurilor moldovenești în Federația Rusă. În timp ce la Guvern încercam să găsim soluții pentru a-i proteja pe producători de efectele acestei decizii, liderii PCRM își exprimau public satisfacția pentru dificultățile create.

În același cadru se înscriu și minciunile pe care le-au exprimat public despre Uniunea Europeana și jignirile aduse unor înalți oficiali europeni, care au tratat cu prietenie și deschidere țara noastră și datorită cărora Moldova a beneficiat de o susținere financiară consistentă. Ei nu înțeleg că prin astfel de acuzații nu ne atacă pe noi sau pe partenerii noștri externi, ci atacă viitorul Moldovei.

În opinia mea, acest tip de politică este unul falimentar și nu are nicio legătură cu modul în care activează în țările civilizate un partid de opoziție. Dacă privim din 2009 încoace, PCRM nu a fost niciodată în opoziție, pur și simplu nu a putut accepta acest rol.

În ultimii ani, ei au fost pe drumuri, între putere și opoziție, dar eu sper că va veni momentul când ei vor înțelege că puterea nu se obține și nu se menține prin minciună, prin manipulare și prin violență.
Comuniștii mai au o șansă să își înțeleagă rolul de partid de opoziție, să revină la un comportament civilizat, firesc unei societăți democratice şi fac apel la ei să aibă o abordare constructivă.

Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică, are nevoie de un Guvern funcțional, de un Parlament eficient, de o opoziție constructivă, de consolidarea întregii societăți spre binele cetățenilor noștri și nu de haos, de ură și dezbinare, de alegeri anticipate. Prin urmare, stimați deputați, vă invit să respingeți moțiunea de cenzură și să confirmați încă o dată sprijinul pentru calea europeană pe care o urmează Moldova.

Stimați deputați,
Guvernul a fost nevoit să ia decizii dificile, dar necesare, pornite din realitatea pe care o traversăm.
Decizia de a nu participa la emisia unor noi acțiuni a Băncii de Economii a fost necesară, dar și foarte complicată. Ea s-a făcut după o analiză atentă a posibilităților pe care le aveam, iar la bază a stat interesul ca BEM să fie salvată.

Din capul locului vreau să subliniez că Guvernul s-a pomenit în situația în care a trebuit să rezolve o problema creată de managementul prost al Băncii, încă din vremurile când comuniștii erau la putere. Iată de ce am insistat și voi insista ca Procuratura și alte instituții abilitate să-și facă datoria și să-i tragă la răspundere pe cei care au decapitalizat Banca.

S-a ajuns la situația în care BEM a avut nevoie de recapitalizare masivă. Fără acest lucru, banca s-ar fi prăbușit, iar pensiile, salariile şi locurile de muncă pierdute ar fi cauzat turbulențe sociale. Astăzi este evident pentru toată lumea că anume acesta era obiectivul PCRM, însă noi ne-am propus să evităm dezastrul.

Guvernul nu a putut admite ca problemele Băncii de Economii să afecteze întreg sistemul bancar sau să pună vreo clipă sub risc economiile și mijloacele de existență ale oamenilor. Peste 2 milioane de oameni sunt deponenţi la Banca de Economii. Suma totală a depozitelor depăşeşte 3 miliarde de lei. Aceşti bani erau în pericol şi aceşti oameni erau supuşi unui risc major de a-şi pierde economiile. Comuniștii știau foarte bine asta și astăzi critică atât de vehement ce s-a întâmplat la BEM, pentru că au pierdut o uriașă oportunitate de a scoate oamenii în stradă și a crea o criză socială care le-a fi permis să revină forțat la putere.

Oamenii însă nu trebuie să sufere în urma managementului defectuos sau a iresponsabilității unor politicieni din opoziție. Guvernul nu trebuia să intervină din contul taxelor plătite de contribuabili ca să salveze banca.
De altfel, legalitatea şi corectitudinea deciziei aprobate de comisia guvernamentală a fost verificată, la solicitarea mea, de toate instituțiile abilitate, care au confirmat caracterul legal al hotărârii.

Decizia a fost departe de a fi ideală, dar ne-a permis să readucem stabilitatea la Banca de Economii. O investiție de un miliard de lei în schimbul a 22% din acțiuni a scos în afara oricărui pericol economiile făcute de cetățeni, dar a permis statului să își mențină dreptul de veto ca să își protejeze interesele.
Mai mult, veniturile aduse de Banca de Economii din 2010 până acum au fost modeste, de aproape 6 milioane de lei. În condiţiile în care se va face o administrare corectă, cota de 33% deţinută în prezent, va aduce venituri mult mai mari.

Acum, prioritară pentru noi este restabilirea încrederii în BEM şi o contribuţie importantă în acest sens o va avea misiunea internaţională de audit care va efectua un diagnostic și, împreună cu Banca Mondială și FMI, va constata, sunt convins, „însănătoşirea” Băncii.
La fel, decizia de a concesiona aeroportul Chişinău a fost condiționată de necesitatea de modernizare a Aeroportului și anume de ajustarea în termeni cât mai restrânși a infrastructurii aeroportuare la un număr mult mai mare de zboruri.

Cunoașteți că după semnarea Acordului privind Spațiul Aerian Comun dintre UE și RM a avut loc o majorare semnificativă a numărului de zboruri operate spre UE. Această tendință se va menține și în următorii ani se va extinde și pentru alte regiuni din afara Uniunii.
Potrivit contractului de concesionare, 245 de milioane de euro vor fi investiţi pentru dezvoltarea aeroportului. Astfel, vor fi create condițiile pentru atragerea unui flux mult mai mare de oameni de afaceri și turişti care vor veni în ţară. Modernizarea Aeroportului mai înseamnă crearea locurilor de muncă în construcţii, afaceri, turism şi industria hotelieră.

Tentativa de subminare a procesului de creare a unui număr impunător de locuri de muncă prin răspândirea de zvonuri şi falsuri este nimic altceva decât un act de iresponsabilitate.

Aeroportul avea nevoie urgentă de investiţii. O astfel de investiţie din bugetul statului a fost imposibilă. Iată de ce a fost transferat la un management privat – o cale mai sigură şi rapidă de dezvoltare.

Am dispus publicarea contractului. Investiţia va fi monitorizată cu maximă atenţie şi sunt convins că toţi cei care pun la îndoială această decizie vor vedea deja la anul primele rezultate la Aeroportul Chişinău.

Cei care vor să anuleze aceste acorduri, ar anula, de fapt, câteva mii de locuri de muncă ce vor fi create în următorii ani. Dreptul opoziţiei de a monitoriza și verifica acțiunile guvernării este legitim și absolut necesar. Dar comuniștii nu le-au verificat, le-au criticat doar. Dacă le-ar fi verificat, ar fi constatat, de exemplu, că soluția aleasă în cazul BEM este una dintre variantele propuse chiar de PCRM. Dar și în acest caz, ca și în cazul subiectului integrării europene, comuniștii și-au schimbat obiectivele din mers, în funcție de agenda lor politică. Interesul țării a rămas pentru ei, și de această dată, în afara agendei.

Stimați deputați,
După acțiuni ca cea de azi, dar și după alte acțiuni la fel de iresponsabile, sunt sigur că oamenii se întreabă ce urmează să se întâmple cu Guvernul, cu ţara, cu fiecare din noi.
Răspunsul meu este simplu: Guvernul va continua să muncească pentru ca oamenii să aibă o viață mai bună! Componentele Coaliţiei Pro-Europene vor continua să lucreze împreună, pentru a asigura echilibrul politic atât de necesar în perioada care urmează.
Programul de guvernare nu este presărat cu promisiuni, ci cu acţiuni clare şi rezultate palpabile pe care le vom obţine. Vom continua să creăm locuri de muncă şi să atragem investiţii străine.

De asemenea, vom grăbi mersul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii din ţara noastră, ceea ce va îmbunătăţi şi condiţiile de trai ale oamenilor, în particular la sate.

Nu trebuie însă să uităm faptul că pentru mulţi dintre concetăţeni, efortul nostru de a construi apeducte sau sisteme de irigare contează mult mai mult decât dezbaterile ideologice pe care le purtăm aici.
Cu toate acestea, voi menţiona că partidele din arcul guvernamental sunt Pro-Europene nu doar din idealism, ci şi din pragmatism și devotament pentru interesul nostru naţional.

Integrarea Europeană este un proiect cu multiple efecte pozitive. Ne dorim să devenim membri ai Uniunii Europene deoarece aceasta este singura cale viabilă de a moderniza statul. Ne dorim acelaşi parcurs spre prosperare pe care l-au urmat partenerii noştri din Țările Baltice, Polonia, Bulgaria sau vecinii noştri din România.

Ca să trăim mai bine, trebuie să facem schimbări în bine. Schimbări de rezultatele cărora ne vom bucura indiferent de momentul în care vom adera politic la UE. Dacă însă nu vom promova reformele necesare, vom rămâne săraci și fără perspectivă. Vom ajunge să fim conduși de oameni care fac și spun lucruri iresponsabile. Aș aminti o declarație șocantă a liderului PCRM, care compară Uniunea Europeană cu acțiunile Germaniei naziste şi acuza Europa că ar pune la cale un Plan Barbarossa împotriva Rusiei, prin intermediul Moldovei.

Prin astfel de declarații, comuniştii au încercat fără succes să ne certe cu partenerii noştri din Federaţia Rusă, au încercat să ne rupă de partenerii noștri din UE. Strategia comuniştilor este simplă și azi e vizibilă pentru toată lumea: Dezbină şi pune mâna pe putere! Ei se bucură de orice necaz prin care trec moldovenii, atâta timp cât se pot folosi de el pentru a mai face un pas spre putere.

Integrarea noastră europeană nu a fost şi nici nu este îndreptată împotriva unor relaţii bune cu Federaţia Rusă, pe care Guvernul şi le doreşte, de altfel. Cei care încearcă să le contrapună dau dovadă de lașitate și lipsă de argumente, caută pretexte ca să atace Cabinetul de miniştri cu orice preţ. Sunt convins că Federaţia Rusă este, la fel, interesată ca cetățenii din Republica Moldova să o ducă bine. Același lucru îl vor toți partenerii noștri externi. Și este cel puțin ciudat să vezi că cei din afară ne vor binele și ne ajută, în timp ce pe interior, PCRM duce lupte disperate pentru a reveni la putere, chiar dacă trebuie să dezbine întreaga Moldovă.

Ceea ce încearcă astăzi PCRM să facă, este să dea jos un Guvern ales pe care democratică, în alegeri libere şi corecte.
Comuniştii pretind că vor o revoluţie de catifea, dar nu le-a ieșit, asta pentru că istoria ne arată că ei se pricep doar la revoluţii sângeroase.
Nu în zadar, unii lideri comunişti au comparat revoluţia pe care o pun la cale cu revoluţia bolşevică din 1917. Ne amintim cu toţii ce dezastru a urmat după acel eveniment tragic: milioane de oameni au fost ucişi, oamenii de cultură şi inteligenţa rusească a fost nimicită. Şi iată că auzim în anul 2013 că Partidul Comuniştilor îşi doreşte o asemenea revoluţie. Iată de ce vă vorbeam mai devreme că avem nevoie de schimbări radicale de mentalitate, să începem să trăim în prezent, să ne adaptăm la vremurile în care trăim, nu să ne lăsăm atrași în primitivism.

Comuniştii au pierdut bătălia de idei, de aceea au ieşit în stradă. Iresponsabilitatea lor pune în pericol însă democraţia şi interesul naţional al Republicii Moldova.

Iată ce se ascunde în spatele moţiunii de cenzură iniţiată de comunişti – an act politic, generat de boala după putere și din interesele meschine ale PCRM, nu din interesele țării noastre!

Noi ar trebui să discutăm despre dezvoltarea ţării, îmbunătăţirea condiţiilor în şcoli, spitale, crearea locurilor de muncă. Noi ar trebui să discutăm despre cum să întoarcem justiţia cu faţa spre oameni.
Comuniştii nu au ce să ne spună. Ei nu au soluţii la problemele pe care le-au creat şi pe care noi le-am moştenit. Ei pot doar să critice şi să se opună eforturilor noastre de a transforma ţara.

Iată de ce acuzaţiile lor sunt nefondate şi aberante. Şi acestea se înteţesc pe măsură ce ne apropiem de reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, eveniment extrem de important în apropierea noastră de Uniunea Europeană, în construirea unui stat în care oamenii să aibă o viaţă cel puţin decentă.

În următoarele 12 luni vom accelera schimbările şi vom semna cu Uniunea Europeană Acordurile de Asociere, de Liber Schimb Comercial şi de Liberă Circulaţie, fără vize, în ţările europene.

Noi dorim să vedem Moldova mișcându-se înainte, să nu mai fie prinsă în capcana trecutului. Ca Prim-ministru, dar și ca cetățean, voi face tot ce-mi stă în putință pentru ca Moldovei să nu-i fie furat viitorul!

Ţara noastră merită să își trăiască visul european, iar Guvernul coaliției Pro-Europene va transforma acest vis în realitate! Vă mulțumesc!

Sursa: Biroul Comunicare și Relații cu Presa a Guvernului


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *