O merit. Las treburile superficiale şi mă apuc de cele serioase. Păcat că prietena mea nu e tot timpul lângă mine să mă apostrofeze şi în alte ocazii: Lasă prostiile, nu vezi că uiţi esenţialul? Ne pierdem în detalii, suntem predispuşi la cabotinism, ratăm miezul şi ne omorâm pofta cu coji. Nu ştiu de ce sunt atât de distrasă de chestii gonflabile (nu vă gândiţi la păpuşi, nu sunt genul meu). Ştiu din start că sunt goale pe dinăuntru şi totuşi mă opresc să le cercetez, poate cu o vagă speranţă că de data asta o să găsesc ceva acolo, înăuntru. Poate e sindromul oului cu surprize. Ne fascinează ambalajul şi cumpărăm de fiecare dată. Bine că a mai dat şi criza pe la noi de ne-a mai temperat în goana asta nebună după cumpărături. Dar să revenim la texte. Oamenii nu prea au curaj să scrie la modul serios, de teama eşecului şi a criticilor, probabil. În schimb, se aventurează necondiţionat în comentarii fie ele verbale, fie în zona virtuală. De multe ori ascult conversaţiile altora (ştiu că nu e frumos) ori citesc ce scrie unul şi altul sub un articol sau o postare oarecare şi mă minunez. Oamenii chiar au păreri, unele interesante, altele seci sau enervante. Nu contează. Important mi se pare, însă, că ei se exprimă. Mai clar, mai greoi, cu greşeli gramaticale usturătoare la ochi sau urechi, dar se exprimă. De ei nu mi-e frică, mie mi-e frică de oamenii care tac. Aveam în liceu o colegă foarte bună la mate şi la info, la fizică şi istorie, era citită, sofisticată, talentată, scria poezii. Era şi drăguţă. Dar tăcea mult. Şi fiecare blanc însoţit de priviri vulpeşti îmi mirosea a dezaprobare. Era un chin. Oare ce crede acum despre mine? Era întrebarea care mă tortura în pauza mare când se deschideau dezbateri pe te miri ce subiect, iar eu nu reuşeam niciodată să stau deoparte şi comentam. Ea privea şi tăcea. Erau la mijloc, desigur, şi nesiguranţele mele adolescentine. Şi acum sunt curioasă, care era faza cu tăcerea misterioasă. Aşadar, îi prefer pe oamenii care vorbesc şi scriu în public, îi suport pe cei cu logoree, dar îi iubesc pe cei care se exprimă, care prin vorbe îmi deschid o portiţă către mintea şi sufletul lor. Dragă prietenă, astăzi votez atât pentru texte, cât şi pentru comentarii. Nu pot să tac.
Timpul Suplimentul Femeia
