Theresa May: Brexitul nu va fi ‘hard’ sau ‘soft’ și nici nu se va raporta la modelul norvegian sau la cel elvețian
‘Argumentele despre un ‘soft Brexit’, prin care s-ar continua sub o anumită formă apartenența la UE, și un ‘hard Brexit’, ca o decizie deliberată de a respinge comerțul cu Europa, sunt pur și simplu o dihotomie falsă’, a afirmat Theresa May în discursul susținut la Congresul Partidului Conservator britanic.
‘Prin urmare, nu va fi o negociere pentru stabilirea unei relații cum am mai văzut în ultimii 40 de ani sau mai mult. Deci nu va fi un ‘model norvegian’. Și nu va fi nici un ‘model elvețian’. Va fi un acord între o Mare Britanie independentă și suverană și Uniunea Europeană’, a punctat mai departe șefa guvernului de la Londra.
‘Tot ce facem pentru a ieși din UE va fi conform cu legile și cu obligațiile asumate prin tratate și trebuie să oferim salariațiilor și investitorilor cât mai mult siguranță. Aceasta înseamnă că nu va exista o retragere bruscă și unilaterală’, a asigurat ea în continuare.
Theresa May a repetat în acest discurs anunțul făcut mai devreme în aceeași zi, și anume că până în luna martie va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul ieșirii din Uniunea Europeană, urmând să fie adoptat și un act normativ pentru abrogarea European Communities Act din anul 1972, actul de aderare a țării sale la Uniunea Europeană.
Ea a precizat totodată că respectivul articol va fi activat numai de guvern, nicidecum de parlamentul britanic, criticându-i totodată pe aceia care, invocând pretextul respectării regulilor democratice, susțin că legislativul ar trebui să decidă la acest capitol, în opinia șefei executivului aceștia încercând de fapt ‘să ucidă Brexitul prin tergiversare’.
În ceea ce privește libertatea de circulație, adică dreptul cetățenilor europeni de a lucra în Marea Britanie, Theresa May a dezaprobat condiționarea de către unii oficiali europeni a accesului companiilor britanice pe piața unică europeană de garantarea acestui drept.
‘Știu că unii întreabă despre un compromis între controlul imigrației și comerțul cu Europa. Dar acesta este un mod greșit de a privi lucrurile. Noi am votat (la referendumul din 23 iunie n.red.) pentru a ieși din Uniunea Europeană și a deveni o țară suverană, complet independentă. Așadar vom decide singuri cum vom controla imigrația. Și vom fi liberi să ne decidem legile’, a subliniat șefa guvernului de la Londra.
‘Vreau ca acordul (cu UE) să ilustreze o relație matură, cooperantă, între prieteni apropiați și aliați. Vreau ca el să includă cooperarea în aplicarea legii și combaterea terorismului. Vreau să implice comerțul liber cu bunuri și servicii. Vreau să ofere companiilor britanice cât mai multă libertate pe piața unică și la fel să se întâmple aici cu companiile europene. Dar lăsați-mă să fiu clară: Nu părăsim UE pentru a renunța din nou la controlul asupra imigrației. Și nu plecăm pentru a reveni la jurisdicția Curții de Justiție a UE’, a insistat Theresa May.
Ea a precizat că state printre care se numără Canada, China, Coreea de Sud, India, Mexic și Singapore și-au afirmat disponibilitatea de a negocia cu Marea Britanie acorduri de liber schimb, iar discuții exploratorii pentru astfel de acorduri au început deja cu Australia și Noua Zeelandă.
‘Rezultatul referendumului a fost clar. A fost legitim. Este cel mai mare vot pentru schimbare pe care l-a avut vreodată această țară. Brexit înseamnă Brexit și vom face din el un succes’, a conchis Theresa May la Congresul Partidului Conservator.
sursa. agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!