Timofti a omagiat victimele deportărilor sovietice
Şeful statului a fost însoţit de secretarul general al Aparatului Preşedintelui, Ion Păduraru, şi de consilierii săi, a comunicat agenţiei MOLDPRES Serviciul de presă al Preşedinţiei.
De asemenea, Preşedintele Timofti a vizitat expoziţia "Moldova sovietică: între mituri şi gulag", inaugurată astăzi la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din capitală de Muzeul Victimelor Deportărilor şi Represiunilor Politice.
Nicolae Timofti a urmărit timp de jumătate de oră exponatele care prezintă suferinţele victimelor deportate în cadrul primului val de represiuni operate de regimul comunist totalitar în luna iunie a anului 1941. Ghidul de la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie i-a prezentat preşedintelui cele peste 600 de piese muzeale: fotografii, documente, scrisori din Siberia, afişe de epocă, lozinci şi foi volante antisovietice, obiecte personale ale foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, şi alte relicve istorice.
Şeful statului a declarat presei prezentă la eveniment că toţi cetăţenii Republicii Moldova, şi în primul rînd elevii, trebuie să cunoască ororile prin care au trecut conaţionalii noştri în timpul Marii Terori sovietice.
Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!