Politică

Timoșenko cere plecarea imediată a lui Ianukovici

‘Obiectivul nostru este plecarea imediată a președintelui ucrainean’, a citit Evghenia Timoșenko, iar mulțimea a scandat ‘Demisia!’.

‘Nu lăsați brațele jos, nu faceți niciun pas în spate, nu vă așezați la masa de negocieri cu această putere, care are mâinile pătate cu sânge’, a continuat fiica opozantei.

‘Astăzi avem de ales între a cădea într-o dictatură coruptă și a ne întoarce acasă, în Europa. Șansele de a ne găsi într-o dictatură medievală sunt mult mai mari’, a avertizat Evghenia.

‘Ianukovici nu va semna niciodată acordul de asociere cu Europa, el a decis să adere la un club de dictatori’, a subliniat aceasta.

Două sute de mii de susținători ai integrării europene s-au adunat duminică la prânz în Piața Independenței din Kiev pentru a cere demisia președintelui Viktor Ianukovici, ca urmare a deciziei acestuia de a renunța la acordul de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană (UE), au relatat anterior AFP și Reuters.

Ample manifestații de protest au loc de mai bine de două săptămâni la Kiev și în alte orașe din Ucraina. După dispersarea în forță a manifestațiilor proeuropene de la 30 noiembrie și 1 decembrie, protestatarii revendică demisia președintelui Viktor Ianukovici, a guvernului condus de premierul Mykola Azarov, organizarea de alegeri anticipate, precum și semnarea Acordului de asociere la UE.

Fost premier și candidat împotriva lui Ianukovici la alegerile prezidențiale din 2010, Timoșenko execută din 2011 o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Cazul său este considerat de opoziție drept o răzbunare politică.

Sursa: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *