(TIMPUL 1 iunie 2013) MOLDOVA ÎNCOTRO Speakerul Igor Corman recunoaște că PLDM + PDM sunt gata să facă față opoziției din partea PL
Mecanismele elaborate şi utilizate anterior pentru actul de guvernarea în acest format nu au asigurat o conlucrare eficientă între Parlament şi Guvern. De această părere au fost mai mulţi invitaţi ai emisiunii „Fabrika”, de la postul de televiziune PublikaTV, notează IPN.
Preşedintele Parlamentului, Igor corman, a spus că proiectul de lege privind coaliţiile trebuie să fie prezentat în Parlament, ca să existe şi un argument juridic solid pentru guvernarea în coaliţie a ţării. El a specificat că a fost creat secretariatul coaliţiei şi acesta va fi o bază bună pentru asigurarea unor competenţe şi agendă de lucru clare pentru componentele Coaliţiei. Pe de altă parte, Preşedintele Legislativului a specificat că deja apare şi opoziţie de dreapta, pe lângă cea de stânga, iar aceasta înseamnă că nu va fi linişte politică în Parlament. Orice opoziţie critică guvernarea şi creează probleme.
„Ne-am axat foarte mult în negocieri pe ideea ca să asigurăm o comunicare deschisă între Guvern şi Parlament. Pe lângă faptul că tragem nişte concluzii din perioada anterioară, dar încercăm să asigurăm o comunicare bună în cadrul coaliţiei. Politicul nu trebuie să intervină în unele mecanisme, dar să le monitorizeze”, a mai spus Igor Corman.
Preşedintele Parlamentului a menţionat că Republica Moldova a pierdut o parte bună din timpul acordat pentru procesul de integrare europeană, iar agenda noii coaliţii este foarte clară. „Chiar semnalele care vin de peste hotare sunt foarte bune. Am impresia că europenii se bucură şi mai tare că am reuşit ce am reuşit să facem. Trebuie să continuăm procesul de parafare a Acordului de Asociere şi la anul să-l semnăm. Iar până la alegeri, UE să decidă referitor la liberalizarea regimului de vize”, a spus el.
Jurnalistul Ion Terguţă, a admis că de acum înainte dezbaterile în cadrul coaliţiei să fie mult mai diferite, dar şi mult mai eficiente. „Această criză, chiar dacă a fost una devastatoare, a fost una pozitivă, deoarece ne-a permis să vedem din punct de vedere medical cum stăm. A arătat toate punctele slabe ale societăţii”, a subliniat el.
continuarea o găsiți aici