La televizor bodogănea o doamnă ceva în limba rusă despre nu ştiu ce vizită de-a lui Putin în Kazakhstan. Mă uit la sigla de pe ecran, ”Rossia1”, scris frumos, cu roşu şi albastru. ”Paşa”, zic, ”dar asta e de la ruşi, dă-i încolo, hai să vedem la noi ce s-a întâmplat azi”. ”Amuş, amuş”, spune Paşa, cu ochii în ecran, ”stai să vedem şi ce mai e pe la ruşi”.
În apartamentul închiriat unde locuiesc în Chişinău operatorul de cablu a plasat pe primele nouă poziţii de pe telecomandă doar un singur post moldovenesc (pe poziţia a cincea), iar restul – posturi ruseşti. La Vadim acasă, un alt prieten foarte bun, la un alt operator de cablu, dacă nu mă înşel postul moldovenesc este pe poziţia a opta, în rest, în primele nouă poziţii, tot numai posturi ruseşti, care transmit direct de la Moscova. La Cristian acasă, aceeaşi situaţie. Calitatea slabă spre rudimentară a audiovizualului moldovenesc încurajează, practic, rămânerea la vechile obiceiuri, urmărirea posturilor ruseşti. Să nu creadă însă cineva că posturile tv ”de la Moscova” sunt populare în Basarabia doar pentru ştiri, dar şi pentru emisiunile şi serialele care pun un teribil de mare accent pe nostalgia puterii pe care au trăit-o popoarele ex sovietice. Închipuiţi-vă că la ”Rossia1” este un show tv de mare succes în care telespectatorii se delectează cu o întrecere între… tancuri şi tanchişti, ca în vremurile de glorie (”Tankovîi biatlon” se cheamă emisiunea cu pricina)! La hotelul ”Codru”, unde am stat pentru o scurtă perioadă cu Alex, prietenul meu din Iaşi, butonând telecomanda am descoperit cel mai fascinant, dar şi sinistru post TV văzut de noi vreodată: ”Nostalgia TV” (dacă sunteţi curioşi, accesaţi www.nostalgiatv.ru şi veţi vedea cu proprii ochi ce frumos este desenată sigla, cum S-ul şi T-ul se îmbrăţişează erotic până ajung la forma unei secere stilizate şi a binecunoscutului ciocan). Principiul acestor spălători de creiere, dar şi tâlhari sentimentali este foarte simplu: astăzi, 17 octombrie 2014, se retransmite exact ceea ce se transmitea pe 17 octombrie 1984, 1980 sau 1974, atunci când Uniunea Sovietică era grasă, frumoasă şi peste tot acasă. Telespectatorul se lasă benevol pradă acestei scamatorii şi brusc se simte mai tânăr şi mai puternic, ca acum 30, 34 sau 40 de ani. Îşi aprinde o ţigară, bea o vodcă mică, mănâncă un castravete murat şi îi injură cu patos pe capitaliştii ăştia nenorociţi care nu lasă Uniunea Sovietică în pace. Manipularea, de cea mai joasă şi parşivă speţă, este dusă la rang de artă, coborându-i pe Dana Grecu, Gâdea şi tot neamul lor de antenoizi la nivelul unor fotbalişti de la Spicul Heleşteni care încearcă să dribleze ca Messi. Ţin minte că eram blocaţi, şi Alex, şi eu, în faţa acestui şarpe boa cu telecomandă, nu ne venea a crede ce vedeam. Şi ţin la fel de bine minte cum ne-am bucurat apoi că în România, Slavă Domnului!, reactivarea unor seriale ca ”Pistruiatul” sau ”Lumni şi umbre” s-a dovedit a fi un rateu până şi pentru nostalgicii sinceri ai lui Nea Nicu.
citește mai departe aici
