Ultima oră

„TIMPUL a fost și este ziarul familiei în care am crescut”


Eugen Doga, compozitor

TIMPUL este TIMPUL, titlul vorbește de la sine. TIMPUL merge în pas cu viața, nemaivorbind despre tradițiile istorice pe care le are în spate. Bucură poziția fermă a ziarului și a dlui Constantin Tănase, rubrica acestuia fiind un simbol, un fir care orientează cititorul, bazându-se pe integritatea statului, orientarea europeană. Astfel, doresc, în continuare, să crească numărul de cititori ai ziarului. Spre marele nostru regret, puțini oameni citesc în limba română. Sunt pline chioșcurile cu ziare, dar foarte puține titluri în limba română. 


Vasile Dohotaru, maestru al Artelor

Aduc sincere felicitări echipei din spatele ziarului TIMPUL, îndeosebi fondatorului Constantin Tănase, care este un mare publicist, patriot și un Om de cultură, injectând vervă în vița și creatura TIMPULUI. Cu tot harul și suflarea sa de ziarist, publicist și scriitor, Constantin Tănase adună în preajmă oameni harnici și devotați. Citim TIMPUL, învățăm din el și ne mândrim.


Anatol Vidrașcu, director general al Grupului Editorial „Litera”

Am salutat cu bucurie apariția ziarului TIMPUL ca, de altminteri, și a oricărei altei publicații în limba română. Spre deosebire de alte ziare, însă, apariții efemere, TIMPUL nu m-a dezamăgit. Am rămas cititorul și abonatul lui fidel, pe parcursul celor 13 ani de existență.

Uneori drumurile noastre s-au intersectat, bunăoară, atunci când, în urma unei injuste hotărâri judecătorești, ziarul fusese impus să plătească o sumă uriașă unui agent economic. Deși acesta era cu musca pe căciulă, s-a simțit lezat de cele scrise într-un amplu și bine documentat material de investigație și a cerut o sumă aberantă ca despăgubire. Aflat în dificultate, o habă de vreme ziarul a fost nevoit să apară cu titlul modificat „Timpul de dimineață”, organ de presă înregistrat de grupul nostru editorial. Colaborarea noastră a fost la fel de bună și în cadrul campaniei sociale de vânzare a cărților la prețuri mici și foarte mici.

Citesc și în continuare, cu plăcere materialele publicate în TIMPUL. El rămâne liderul nostru de presă neîntrecut și asta, în mare parte, datorită prestației profesionale, artei scriitoricești și probității redactorului său șef Constantin Tănase. În persoana Domniei Sale, jurnalismul în Moldova a câștigat un maestru, care, spre regret, nu i-a permis scriitorului din el să se manifeste plenar. (..) Felicit din toată inima întreaga echipă cu această aniversare, fie și nu atât de rotundă, și vă doresc să rămâneți ziarul cel mai citit mulți ani înainte.

Nicolae Avram, om de afaceri

TIMPUL este un ziar cu demnitate, verticalitate și profesionalism.
De 13 ani, cel mai citit ziar de limbă română reflectă echidistant evenimentele de zi cu zi și promovează cultura în rândul cetățenilor. TIMPUL este un ziar cu moștenire eminesciană și cu viziuni europene. Cu prilejul celor 13 ani de activitate îl felicit pe Constantin Tănase și îi urez mult succes, inspirație și continuitate în tot ceea ce face alături de echipa TIMPUL.


Virgiliu Mărgineanu, regizor, director studio OWH

Echipa OWH Studio vă felicită cu prilejul celor 13 ani de activitate. Apreciem veridicitatea și verticalitatea pe care o mențineți tot TIMPUL! La mulți ani, multe ediții de succes și cititori fideli! Vă mulțumim pentru colaborare, OWH și CRONOGRAF sunt în pas cu TIMPUL!

Ion Stefăniţă, director general al Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor (AIRM) din cadrul Ministerului Culturii

„Îi doresc echipei ziarului încă 30 de ani înainte. Să rămâneți la fel de corecți și echidistanți, să abordați cât mai multe subiecte de interes public și să atrageți atenția asupra patrimoniului cultural istoric al acestei țări. Sper ca împreună să reușim să scoatem în evidență mai multe subiecte culturale. La mulți ani, TIMPUL!

Protoiereul Pavel Borșevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău

Îmi doresc ca ziarele și în special ziarul TIMPUL să revină la spiritualitate. Mă bucur că jurnalistul Pavel Păduraru este unul din acei care a rămas așa cum a fost la început. Îl felicit pentru curaj. Vreau să spun că sunteți un ziar citit, ceea ce înseamnă că rămâneți o publicație bună. Am un respect profund față de redactorul-șef și întreaga echipă. Ați reușit să vă faceți un nume și asta deja e o performanță. Nu uitați că timpul este și o dimensiune primordială creată de Dumnezeu. De aceea vă doresc să fiți buni în continuare.

Luminița Țâcu, regizoare

Am apreciat întotdeauna curajul întregii echipe, iar prezența TIMPULUI în sălile de teatru, la expoziții sau pe platformele evenimentelor sociale, culturale sau politice, merită toate aplauzele noastre. TIMPUL a fost și este ziarul familiei în care am crescut. Tatăl meu este un cititor fidel al TIMPULUI. Soacră-mea nu pierde niciun număr, zicând că așa știe și ea ce mai facem noi. M-a sunat odată ca să-mi spună că e tare mândră de mine. Am întrebat-o de ce. Ea mi-a răspuns: „Ești omul săptămânii. Așa a scris TIMPUL!”. La mulți ani pentru TIMPUL!


Ion Paladi, interpret

Primele mele interviuri au fost publicate în TIMPUL. Până acum îmi aduc aminte cum cumpăram câteva ziare ca să am acasă şi să le arăt părinţilor. Despre TIMPUL aş putea spune doar cuvinte de laudă, fiind un ziar cu articole interesante, un ziar care spune întotdeauna adevărul.
La cei 13 anişori aş vrea să le urez tuturor care depun multă muncă, dar şi suflet în acest ziar, sănătate multă şi cât mai mulţi cititori fideli! Iar pe cititori îi îndemn să citească și să încurajeze şi pe alţii să se aboneze la ziarul TIMPUL!


Elena Frunze, artist plastic

„Îmi pare bine că avem o strânsă colaborare cu TIMPUL, un ziar popular, constructiv, în care găsești multiple păreri despre cele mai importante evenimente. TIMPUL atrage o mare atenție culturii, în special artiștilor plastici. A mediatizat constant multe genuri de artă și acest fapt bucură, fiindcă noi avem nevoie de susținerea voastră. Astfel, doresc întregii echipe mulți ani, prosperitate și cât mai multe articole interesante.

Cristina Gonța, membră a biroului Consiliului Europei la Chișinău
Diminețile mele încep de foarte mulți ani cu trecerea în revistă a presei. Nefiind consumator de televiziune, presa scrisă este singura mea sursă de știri. Ca jurist, cercetător și antreprenor, mi se pare foarte important să fiu la curent cu ce se întâmplă în lume. În plus, am pretenția de a citi o presă sinceră și de calitate, scrisă într-o limbă română frumoasă și corectă. TIMPUL mi-a oferit întotdeauna o perspectivă proaspătă și dinamică asupra evenimentelor, devenind în timp unul din formatorii de opinie pe care îi respect cel mai mult.

Sunt câteva lucruri pe care le asociez în mod automat cu ziarul TIMPUL – calitate, consecvență și responsabilitate. Îmi place că TIMPUL a evoluat în ritm cu societatea, oferind o variantă electronică foarte plăcută și modernă. Una din rubricile care îmi plac cel mai mult este „Personalitatea zilei”. Felicitări echipei pentru curaj și evoluția frumoasă!


Gheorghe Stegarescu, tânăr care și-a făcut studiile în Portugalia

Mulțumesc ziarului TIMPUL, dar și întregii echipe pentru munca enormă pe care o depuneți în fiecare zi. Voi sunteți printre puținii care prezentați informația echidistant și corect. Fiind departe de casă, pagina electronică a ziarului m-a ajutat să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în R. Moldova. Cu TIMPUL mă simțeam printre conaționalii mei. Am trăit alături de eroi durerea pe care reporterii o prezentau în materiale, dar am avut parte și de bucurii când citeam istoriile de succes ale moldovenilor. Cu această ocazie, vă doresc să vă păstrați verticalitatea și să știți ce în cei 13 ani ați schimbat spre bine mii de oameni, iar pentru aceasta noi vă susținem, vă respectăm și vă iubim.


Mircea Mitrofan, jurnalist, București

La aniversarea a 13 ani, urez ziarului TIMPUL să-și răspândească prezența în toate familiile din Republica Moldova și România. Vă doresc tot mai multe ediții, să fiți la curent cu toate evenimentele, așa cum ați fost până acum și să-i țineți pe cititori aproape cu materiale bine documentate. TIMPUL este o publicație interesantă și utilă, care contribuie la informarea echidistantă și corectă a societății despre faptele și evenimentele din R. Moldova și din alte țări. Cunosc ziariști de o valoare excepțională la TIMPUL și am avut ocazia să discut cu unii dintre ei. Apreciez activitatea lor ziaristică și îi admir că reușesc să creeze într-un timp relativ scurt un ziar de înaltă ținută, respectat de cititorii din R. Moldova. Le doresc ziariștilor de la TIMPUL mai mult curaj, încredere, entuziasm și inspirație. Să scrie cu un scop bine determinat și să obţină mai multe rezultate. De altfel, performanța profesională ați demonstrat-o de fiecare dată prin articolele de autor de calitate, bine scrise și relevante.


Mișcarea civică „Tinerii Moldovei”

Încă de la început, ziarul TIMPUL s-a impus prin curaj şi fermitate, prin promovarea adevărului şi reflectarea veridică a evenimentelor, prin evidenţierea problemelor cu care se confruntă cetăţeanul zilnic şi prin participarea la soluţionarea lor. În prezent, TIMPUL este vocea ce reflectă obiectiv realităţile cotidiene, ceea ce conferă cititorilor siguranţă şi încredere, precum şi dorinţa de a spune liber tot ce gândeşte. Într-o societate în care se încearcă a se ascunde elucidarea adevărului, într-o ţară în care încă se mai vorbeşte despre libertatea presei, ziarul TIMPUL a ştiut să prezinte mereu echidistant şi obiectiv evenimentele, fiind o sursă veridică de informare. Cu această ocazie, Mişcarea Civică „Tinerii Moldovei” aduce sincere felicitări redacţiei şi fie ca dreptatea, adevărul, curajul şi demnitatea să triumfe în paginile TIMPULUI. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *