Actualitate

Tinerele mămici amenință că vor ieși în stradă

Viitoarea mămică Olga Soltinschi a menționat joi, 27 martie, în cadrul unei conferințe de presă la agenția ”INFOTAG”, că mămicile cu copii vor ieși duminică, 30 martie, la ora 11.00, la protest lângă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, pentru a-și exprima regretul și indignarea pentru faptul că autoritățile nu au operat modificări la lege așa cum au promis.

”Modificările operate de Parlament la finele anului, care nu ne avantajează și ne descurajează să mai naștem copii în Moldova, urmează să intre în vigoare în câteva zile. Deși autoritățile au promis că vor adopta de urgență modificări la prevederile contestate acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Noi am adresat un apel către Ministerul Muncii, Protecție Sociale și Familiei, Curții Constituționale, parlamentului, puvernului și președinției prin care solicităm anularea modificărilor însă nu vedem nicio reacție din partea autorităților”, a spus sursa citată, care a precizat că mămicile vor protesta pe 1 aprilie și în fața Curții Constituționale.

În ceea ce privește argumentele Ministerului Muncii, precum că mai multe mame au prejudiciat bugetul statului cu milioane de lei după ce și-au stabilit salarii mai mari pentru ultimele șase luni înainte de concediul de maternitate, beneficiind astfel de indemnizații mai mari, Sergiu Bodean a menționat că aceste cazuri nu au nimic în comun cu solicitările părinților.

Mămicile s-au mai plâns și de faptul că concediul de maternitate și indemnizațiile se achită cu întârziere, după două luni de la naștere, fapt care creează incomodități majore în ceea ce privește întreținerea copilului. ”Copilul necesită îngrijire din prima zi de naștere nu după două luni”, a spus viitoarea mămică Svetlana Albu.

Reamintim că la sfârșitul lunii decembrie parlamentul a aprobat mai multe modificări la Legea 332. În special acestea prevăd majorarea perioadei de calcul a indemnizației pentru îngrijirea copilului, de la 6 până la 12 luni. De asemenea, modificările prevăd că în perioada de calcul vor fi incluse și lunile de boală. Mai mult, dacă mămica va naște al doilea copil în perioada când se află în concediu de maternitate cu primul copil, atunci indemnizația penru al doilea copil nu se va calcula din salariul avut anterior (30%), dar din salariul minim de 900 de lei în sectorul public și 1 400 de lei în cel privat.

sursa: infotag.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *