Actualitate
Tinerii Moldovei: Îi vom convinge pe susținătorii lui Dodon să voteze „Da” la Referendumul Unirii
Întrebat despre cum vor reuși să-i convingă pe antiunioniști, cei care constituie, de fapt, electoratul lui Voronin și Dodon să voteze „Da” la Referendum, Vitalie Prisăcaru a declarat: „Există unioniștii pragmatici, care vor fi de acord cu Unirea, dacă vor înțelege că există un avantaj foarte mare în aspectul socio-economic. Dacă noi vom reuși să-i convingem, inclusiv pe susținătorii lui Dodon și Voronin, că Unirea este în beneficiu lor, și după Unire vor avea un nivel de viață mai ridicat, ei vor vota „Da” la Referendum.Chiar dacă ei la alegerile locale sau parlamentare vor vota PSRM, în eventualitatea unui Referendum, în care nu există o forță politică pentru care să votezi, trebuie să spui doar „Da” sau „Nu”, ei vor spune „Da”. Vor răspunde afirmativ nu neapărat Unirii cu România, ci unor salarii mai mari, unei burse mai mari, unei pensii mai mari și unui sistem de drept după model european, unui sistem bancar în care nu se fură, unei justiții nearbitrare. Vor spune „Da” unei vieți mai bune pentru ei. ”
„Menirea noastră în chestiunea Referendumului este să informăm corect populația ca ei să înțeleagă, efectiv, ce va însemna pentru ei Unirea”, a mai adăugat vicepreședintele TM, Vitalie Prisăcaru. La rândul său, Artemis Bălan a spus că, în cadrul caravaneii Hora Quest, au avut discuții cu aleșii locali de la Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și Partidul Nostru, care au fost foarte deschiși, pentru că dincolo de politică și geopolitică, primarii și locuitorii satului sunt interesați ca să aibă o viață mai bună.

Timpul.md (A.G.)