Eveniment

Titlul „Om emerit” și medalia „Dimitrie Cantemir” pentru Nicolae Dabija

În cadrul conferinței științifice organizate în incinta Academiei de Științe a Moldovei (AȘM)cu ocazia împlinirii a 65 de ani de către prozatorul Nicolae Dabija, președintele statului, Nicolae Timofti, a menționat că Nicolae Dabija a contribuit la renașterea națională. 

„Cel mai important lucru pe care l-a făcut Nicolae Dabija este faptul că a readus cetăţenilor sentimentul de a se cunoaşte pe sine. A contribuit decisiv la renaşterea noastră naţională”, a afirmat Nicolae Timofti în cadrul evenimentului.

Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, cel care i-a înmânat lui Dabija medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei, a menţionat că Nicolae Dabija este scriitorul care promovează valorile românești. „Este şi a fost un adept al întregirii neamului românesc, un om al culturii şi cunoaşterii”, a specificat Duca.

Nicolae Dabija a spus că „după aproape o viaţă de scriitor crezul său rezidă în faptul că este un om cu noroc, un om privilegiat”. „De multe ori am impresia că eu mi-am ales locul în care să mă nasc, că eu mi-am ales părinţii, neamul, limba în care să scriu. Lucrul cel mai important este că am impresia că mi-am ales timpul în care să trăiesc. Noi, scriitorii din această perioadă, cred că ne-am făcut datoria de oameni care au pledat pentru valori, pentru libertatea cuvântului”, a menționat Dabija.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *