Actualitate

Titus Corlățean susține că R. Moldova POATE atinge ținta de la Vilnius

‘Corlăţean a salutat clarificarea situaţiei politice de la Chişinău, odată cu învestirea unui nou guvern, cu o agendă pro-europeană reconfirmată. În acest context, Titus Corlăţean a apreciat că organizarea celei de-a doua reuniuni a Comisiei comune interparlamentare, a cărei înfiinţare a iniţiat-o în calitatea anterioară de preşedinte al Comisiei de Politică Externă a Senatului României, reprezintă expresia voinţei politice a Parlamentului Republicii Moldova de a susţine cursul accelerat al integrării europene şi de a consolida dialogul privilegiat pe această temă cu partea română’, se arată în comunicatul MAE.

Ministrul Afacerilor Externe a susţinut că obiectivele vizate de Republica Moldova în perspectiva summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius în luna noiembrie, sunt ‘întru totul realizabile, în condiţiile menţinerii ritmului alert al reformelor şi al aplicării angajamentelor asumate’.

‘Stabilitatea şi predictibilitatea în plan legislativ, precum şi consolidarea pe mai departe a instituţiilor statului de drept devin argumente importante în afirmarea aspiraţiilor europene ale Chişinăului’, subliniază MAE.

În cursul schimbului de vederi cu deputaţii de la Chişinău a fost evidenţiată dinamica pozitivă a Parteneriatului Strategic bilateral, susţinută de iniţiativele de cooperare în curs menite să racordeze mai strâns Republica Moldova la spaţiul european.

Au fost evocate, în acest context, proiectele de interconectare energetică, cele destinate consolidării capacităţilor instituţionale ale Republicii Moldova, cu accent pe domeniile de primă relevanţă pentru integrarea europeană, precum şi cooperarea derulată la nivelul autorităţilor locale, al societăţii civile şi organizaţiilor neguvernamentale.

Ministrul Titus Corlăţean a subliniat rolul esenţial ce revine Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău în stabilirea reperelor de bază ale dialogului politic bilateral şi în sprijinirea transpunerii în practică a priorităţilor de cooperare agreate de Guvernele celor două state.

Agerpres 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *