Tkaciuk despre greșeala FATALĂ făcută de PCRM
Principala a fost, în opinia noastră, că timp de 8 ani de guvernare, noi am fost o formațiune a alegătorilor, dar așa și nu am riscat să devenim o formațiune, bazată pe societate, pe inițiativele și recomandările acesteia”, declară deputatul comunist , Mark Tkaciuk, considerat ”cardinalul de umbră” al PCRM, într-un interviu de marți, 14 februarie, pentru portalul www.enews.md.
Comunistul a precizat că vorbește ”despre adevărații altruiști, care au vrut să simtă cu adevărat, că această putere este a lor”. ”Mii de persoane au așteptat ca puterea să atragă atenția la propunerile lor, la critica lor, la dorința de a pune umărul. Nu pentru că această putere le ridică pensiile și salariile, ci pentru că ei cu adevărat au vrut să participe la luarea deciziilor”, spune Mark Tkaciuk.
Deputatul comunis spune că PCRM a văzut în acești oameni alegători, dar nu a văzut coparticipanți la guvernare. ”Este o greșeală tipică, însă pentru formațiunea noastră de stânga acestă greșeală a fost una fatală. Și istoria ne-a pedepist. La 7 aprilie 2009”, conchide Mark Tkaciuk.
Potrivit legiuitorului comunist, anume de la această eroare sistemică s-au tras și celelalte greșeli comise de comuniști.
”Am fost prea obsedați de ”mobilizarea statalității” și de dresarea funcționarilor, uitând de faptul că guvernarea nu trebuie doar să povestească poporului acțiunile ei, ci și să asculte poporul. Această problemă s-a reliefat în special în anul 2007, când noi în mod rușinos am pierdut alegerile locale din Chișinău”, a relatat Mark Tkaciuk.
”Cardinalul din umbră al PCRM” a mai spus că dacă la următoarele alegeri PCRM va câștiga, atunci el cu inimă ușoară se va apuca de activitatea științifică. ”Am în cap un plan de scriere a trei cărți. Pentru una am deja un titlu ”Visurile Europei””, a spus în încheiere Mark Tkaciuk.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!