Toamna ne va arăta faţa adevărată a lui Filat
Dar dacă mai avem aproape o lună până în toamnă, aş propune să nu ne întristăm. Avem încă timp să credem că Filat ne respectă, că el se gândeşte la noi şi la votul pe care mulţi dintre noi i l-au încredinţat. Poate că răuvoitorii îl bârfesc prea mult, ca să-i discrediteze imaginea, nici nu ştii… Dovezi în acest sens încă nu avem şi putem să ne limităm la presupuneri. Un singur fapt însă astăzi este cert. Să admitem mai întâi de toate că Filat se vrea preşedinte, aşa cum se tot vorbeşte în târg, dar şi în cabinetele mai înalte, în ultimul timp. Dacă e aşa şi el nu vrea să-şi trădeze electoratul, atunci există un as… Fireşte, ascuns în mâneca lui Mihai Ghimpu. Să ne amintim că Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD, declara acum câteva zile pentru TIMPUL că PD ar putea să renunţe la funcţia de şef al statului, care îi revine în cadrul AIE, doar pentru ca Moldova să aibă preşedinte. Iar Mihai Ghimpu propune ca Filat să se înţeleagă cu Lupu şi să-şi schimbe funcţiile. Astfel, noul premier ar putea să ofere câteva fotolii de ministru sau alte favoruri opoziţiei şi situaţia să fie rezolvată. În consecinţă, pe de o parte, Alianţa va rămâne vie, pe de altă parte, ea va demonstra că este capabilă că conlucreze în mod normal cu opoziţia. La această mişcare, Europa n-are decât să aplaude.
Dacă, însă, Filat va primi respectiva propunere şi o va refuza, ca şi în cazul refuzului de a semna acordul cu privire la coaliţiile locale, atunci lucrurile devin imediat clare. Atunci nu mai are rost să ne mai răţoim că am votat pentru o Moldovă fără comunişti sau să căutăm concesii deşarte. Vom fi nevoiţi să tragem concluzia că suntem proşti, pentru că i-am crezut, şi să nu mai fim proşti, ca să mai ieşim la votare. Să se voteze singuri până vor asuda…
Totuşi, ar fi mai înţelept să fim calmi şi să nu ne grăbim. Până nu avem o dovadă probatorie, care ne-ar confirma cu certitudine că Filat îşi doreşte să fie împărat, nu putem exclude faptul că verzii şi roşii negociază pentru un alt candidat. Dar şi aici există posibilitatea de a salva Alianţa. Mai ales că vine o toamnă politică cu multe surprize, iar norii ne arată că se prevăd mari furtuni şi în PCRM…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!