Editorial

Toată vara greierașul…

Le-am lăsat pe toate baltă și m-am dus acasă să privesc „Triunghiul” lui Leonid Smolnițchi. Avusesem o vorbă cu el înainte de emisiune și voiam s-o onorez. Dar n-am putut – când s-a trecut la un răspuns al premierului Sturza pe care tare am vrut să-l aud, s-a stins lumina. Abia a doua zi am aflat că am reintrat în „evantai”. Dacă n-am auzit ce-a răspuns premierul, rămânând în întuneric, am aprins lumânarea și am început să mă gândesc urât despre Sturza. Adică toată vara greierașul a cântat cu fluierașul despre macronivel, micronivel, PIB și alte bâzdâgănii cărturărești, iar noi ne uitam în gura lui de aur, ca să ne pomenim azi băgați iar în „evantai” folcloric, fiindcă, ce să facă moldoveanul prin întuneric decât folclor patriotic?

Și tot trecând eu cu mintea mea de la una la alta și de la unul la altul, adică de la Sturza la Diacov, de la Diacov la Filat, de la Filat la Andronic, de la Andronic la Catan, de la Catan la Alexei, de la Alexei la Lucinschi, de la Lucinschi la Roșca, de la Roșca la Snegur, m-am gândit că, odată ce totuna nu mă pot ține de cuvânt față de Leonid – din motive obiective: televizorul meu nu funcționează fără energie electrică -, zic, hai, să aprind lumânarea și să le răspund oponenților mei în privința acuzațiilor că aș avea patron și aș scrie la indicația patronilor. Mai multe foi în ultimul timp au scris că suntem un ziar frontist și că, chipurile, ne-ar fi rușine de această calitate. Deoarece mă aștept ca în orice clipă să dea „evantaiul” peste computerul meu, voi răspunde scurt. Da de unde ați luat-o, fraților, că mi-ar fi rușine de simpatiile mele profrontiste? Fiindcă, ia spuneți-mi, de fapt ce face rău Frontul? Și dacă totuna ni-i scris să avem un patron – vreți să spuneți că există cineva în jurul nostru care nu are patroni?! – de ce n-aș avea și eu unul? Și de ce nu ar fi anume Frontul? Da, eu susțin Frontul, fiindcă toată viața l-am susținut, eu nu sunt slugă la doi stăpâni, fiindcă eu nu pot fi slugă, eu scriu din îndemnul inimii, vorba lui Șolohov, și ce să fac cu pârdalnica de dumneaei, dacă aparține Frontului? Asta ați vrea să auziți, dulcii mei oponenți? Iaca v-am spus-o și pe aceasta! Fiindcă nu-l pot susține pe Sturza, pentru că toată vara, ca greierașul, a cântat cu fluierașul reformator și am ajuns în iarnă fără păcură, gaze și salarii. De ce să-l susțin, fiindcă vorbește frumos despre cum crește PIB-ul? Eu mă tem de oamenii care vorbesc frumos despre PIB. Nu-l pot susține nici pe celălalt, nici pe celălalt și nici pe celălalt, fiindcă nu vreau să mă leg cu hoții.

Iaca, dragă Leonid, ce gânduri călătoreau prin capul meu când a dat peste mine „evantaiul” și nu ți-am putut privi emisiunea ta cu premierul Sturza. Pentru scaunul rămas gol în studio, însă îmi cer iertare. Dar nu mai ține și tu mânie pe noi, că iaca, dă Domnul și pică Sturza și apoi, dacă mă inviți, las totul baltă și vin eu la emisiunea ta. Principalul e să scăpăm de greierașul și să avem lumină, că restul le facem noi pe toate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *