Actualitate

Toleranţă zero faţă de schemele ilegale în construcţii, campanie

Obiectivele care stau la bază vizează schimbarea abordării şi atitudinii instituţiilor de stat, în special a instanţelor de judecată şi organelor de drept, pentru ca acestea să adopte decizii ferme de combatere şi pedepsire a faptelor de înşelăciune în domeniul construcţiilor.

Autorii anunţă că, până la 10 decembrie 2017, se va elabora şi publica un raport privind impactul campaniei asupra autorităţilor. În special, raportul se va axa pe evoluţia celor mai importante litigii şi cauze penale generate de înşelăciuni în domeniul construcţiilor. Pe durata campaniei vor fi organizate mai multe mese rotunde şi ateliere de lucru, se vor semna petiţii online, dar şi va fi creată o linie verde prin intermediul căreia se va oferi consultanţă şi suport victimelor escrocheriilor firmelor de construcţii.

Lansarea acestei campanii vine ca urmare a constatării faptului că escrocheriile în domeniul construcţiilor au devenit o problemă sistemică, cu impact negativ asupra a mii de familii. Unul din motive este şi reacţia întârziată a instituţiilor de stat. Instanţele de judecată şi organele de drept nu sunt de fiecare dată foarte determinate să pedepsească aceste fărădelegi. Atitudinea respectivă îi stimulează pe cei care recurg la scheme ilegale să recidiveze. Astfel, în loc escrocii să fie puşi la puşcărie, ei continuă să organizeze aceleaşi scheme, notează avocații.

Sursa: IPN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *