Social

Tone de carne congelată și zahăr de CONTRABANDĂ, depistate de poliție

Acţiunile poliţiştilor au demarat în cadrul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de produse alimentare ce provin din regiunea transnistreană şi Ucraina.

Potrivit serviciului de presă şi relaţii publice al Direcţiei Poliţie, în primul caz au fost reţinuţi doi bărbaţi de 30 şi 33 de ani, originari din raionul Făleşti, care intenţionau să intre pe teritoriul municipiului cu două mijloace de transport încărcate cu 3600 kg de carne congelată, în lipsa certificatelor veterinare şi altor documente necesare.

Al doilea şofer a fost identificat în sectorul Ciocana, acesta transportând cu un automobil 40 de saci cu zahăr în cantitate de două tone. La cererea poliţiştilor, bărbatul nu a putut prezenta documentele obligatorii de transportare a mărfii. Audiat de poliţie, el a spus că zahărul urma să fie vândut la o piaţă din capitală.

În ambele cazuri produsele au fost confiscate şi predate la depozit.

Pentru infracţiunile respective, legislaţia naţională prevede amenzi de la 2000 la 3000 de lei pentru persoanele fizice şi de la șase până la zece mii de lei pentru persoanele juridice.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *