Topuri cu… hopuri: rog să fiu exclus din listă…
S-a ajuns să se stabilească chiar și un top în domeniul… religiei! Astfel e numit domeniul: RELIGIE… Nu BISERICĂ sau PREOȚI, sau altcumva, ci RELIGIE. Îmi vine, vă spun sincer, foarte greu să înțeleg în baza căror criterii poți stabili – dacă aceasta în general e etic! – care sunt „cei mai…(CUM?!) preoți ai anului”? Repet, cei mai CUM? Cei mai credincioși preoți? Cei mai bogați? Cei mai săraci? Cei mai cărturari? Cei mai morali? Preoția e un domeniu specific, strict și sensibil demarcat, cum să stabilești aici ierarhii?
Nu aș avea nimic împotriva topurilor anuale dacă cei care le alcătuiesc ar spune sincer că e vorba, până la urmă, de un joc. Nu pot fi luate în serios niște ierarhii valorice stabilite la ureche, în afara oricăror rigori sociologice. Apropo, colegul meu Pavel Păduraru, mi se pare, remarca pe FB că un preot butonează de zor un număr de telefon care te poate scoate în fruntea topului dacă ai bani (tarif 10 lei inclusiv TVA egal cu zece voturi). Ce valoare poate avea un asemenea top?! Și încă un apropo în context: de ce lipsește compartimentul JUSTIȚIE? Sunt sigur, opinia publică ar fi foarte curioasă să vadă un top al „celor mai” (CUM?) judecători…
Repet, nu aș avea nimic împotriva acestor topuri dacă ele ar fi concepute ca un joc la sfârșit de an. În caz contrar, situația se schimbă și avem a face cu o manipulare ordinară și cu promovarea unor ierarhii valorice contrafăcute. Dacă ar fi un joc, am putea extinde numărul domeniilor și chiar să alcătuim și niște „antitopuri, de exemplu, „criminalul anului”, „escrocul anului”, „mitomanul anului”, „demagogul anului”… „contrabandistul anului”, „raiderul anului”, „manipulatorul anului” ș.a.m.d. Aceștia există efectiv, impactul lor asupra societății e infinit mai mare decât al unor amărâți de jurnaliști, scriitori sau sportivi, și nu pot fi decupați din piesajul vieții noastre.
P.S. Am fost și eu inclus de către revista Vip Magazin în topul „liderilor de opinie”. Mulțumesc mult. Îmi exprim și pe această cale respectul meu față de colegii de la respectiva revistă, dar rog, respectuos, să fiu exclus din „competiție”. Motivul e foarte serios: cu câțiva „lideri de opinie” din respectiva listă nu doresc să stau alături nici chiar pe o pagină de revistă. Vă rog să mă înțelegeți…