Actualitate

TOT ce trebuie să facă Guvernul Gaburici pentru a reforma R. Moldova

Aceste recomandări vin în contextul asumării unui angajament formal al conducerii statului de a accelera dezvoltarea țării, prin accelerarea implementării reformelor, inclusiv a celor prevăzute în Agenda de Asociere cu UE. Or, respectivul document este o inițiativă comună a partenerilor de dezvoltare care doresc să ajute noul guvern să răspundă provocărilor de dezvoltare ale Republicii Moldova.
Mai jos, vom enumera doar câteva din reformele care, după partenerii noștri, necesită a fi implementate imediat și în maximum un an.

Sectorul financiar

Printre reformele care trebuie implementate imediat, în sectorul financiar, este dezvăluirea valorii pierderilor suportate de stat din cauza BEM, Unibank și a Băncii Sociale, dar și tragerea la răspundere a celor responsabili în măsura legii. De altfel, în același registru este menționată imperativitatea securizării tuturor calculatoarelor și registrelor celor trei bănci menționate mai sus. Imediat trebuie modificată și Legea BNM și cea a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNFM).

În mai puțin de un an ar trebui elaborat un program de creare a capacității pentru rezoluție în caz de criză. În aceeași perioadă partenerii sugerează modificarea Legii ipotecii pentru a putea fi efectuate înregistrarea electronică în bază de notificare, a doua ipotecă nerestricționată, costuri de creare reduse și dreptul la veniturile bunului gajat. Mai mult, în decursul anului curent trebuie formalizate canalele de transfer al remitențelor prin diversificarea serviciilor prestate de bănci, expansiunea sistemelor de transfer rapid al numerarului către oficiile poștale naționale pentru a crește potențialul remitențelor pentru dezvoltare.

Combaterea corupției

Pentru a combate corupția, în mai puțin de 100 de zile, funcționarii de stat de rang înalt trebuie să discute public și frecvent despre imperativul combaterii corupției, iar cei implicați în acte de corupție trebuie aduși în fața justiției.

Partenerii consideră că, atunci când cazurile de judecată sunt audiate în oficiile judecătorilor, corupția este facilitată. Respectiv, este sugerată obligativitatea utilizării sălilor de judecată pentru audieri în toate localitățile din afara Chișinăului, iar în Chișinău – pentru toate cazurile penale audiate. De altfel, trebuie utilizate noile împuterniciri ale procurorului general de a investiga judecătorii pentru corupție.
În mai puțin de un an trebuie anulată imunitatea parlamentarilor pentru cazurile de urmărire penală. O practică-standard a procedurilor de judecată menționată de partenerii de dezvoltare este înregistrarea audio. Or, judecătorii, care nu fac înregistrări audio, urmează a fi supuși sancțiunilor disciplinare. Este recomandată și adoptarea legislației cu privire la finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale, precum și raportarea financiară transparentă în ajunul alegerilor locale din 2015.

Sectorul justiției

În domeniul justiției partenerii recomandă ca, în mai puțin de 100 de zile, să fie finalizată fără întârziere reforma procuraturii. Este imperativă organizarea concursurilor echitabile în selectarea noilor judecători ai Curții Constituționale și modificarea legislației relevante pentru a include membrii Guvernului, Parlamentului și a Curții Constituționale pe lista funcționarilor publici obligați să facă testul de integritate profesională.

Poliția și aplicarea legii

Indiferent de contextul politic, în mai puțin de 100 de zile, trebuie garantată eficiența și impactul activității poliției, trebuie asigurată și monitorizată implementarea Programelor de Dezvoltare Strategică ale Ministerului Afacerilor Interne și a unităților subordonate acestuia (inclusiv Poliția, Poliția de Frontieră, Trupele de carabinieri etc.).

Pe parcursul anului curent, trebuie continuate eforturile de creștere a nivelului de încredere în instituția Poliției și trebuie diminuat timpul mediu de intervenție de la 42 la 30 minute. Este recomandată și aplicarea politicii de reținere cu privire la activitățile ilegale în regiunea transnistreană și realizarea unui Centru de Instruire Comun pentru Aplicarea Legii 27.

Problema Transnistriei

Conform partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova, în maximum 100 de zile, autoritățile noastre ar trebui să recunoască public angajamentul Chişinăului de a consolida încredere între cele două maluri ale Nistrului și să vorbească cu voce tare că reintegrarea R. Moldova este o prioritate naţională de vârf. De altfel, se recomandă reexaminarea propunerilor tehnice EUBAM 2012 privind numărul de înmatriculare și procesul de înregistrare pentru autovehiculele transnistrene. În maximum trei luni este imperioasă începerea discuţiilor cu privire la punerea în aplicare a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat și Cuprinzător în regiunea transnistreană în format trilateral (Chişinău – Tiraspol – UE) și extinderea Acordului privind Transportul Feroviar.

În mai puțin de un an, autorităților moldovenești li se recomandă să elaboreze un plan de acţiune privind reintegrarea, de cinci ani, bazat pe viziunea reglementării viitoare, și să reia convorbirile cu privire la problema utilizării terenurilor agricole din regiunea Dubăsari. Se cere și găsirea unui mecanism viabil care să permită aplicarea Apostilei pe diplomele eliberate de instituţiile de învăţământ superior din regiunea transnistreană, precum și facilitarea participării Transnistriei în programele Europene, precum Erasmus+, astfel promovând integrarea regiunii într-un context european.

Reformele pieței muncii

Pentru reformarea pieței de muncă, partenerii sugerează ca, în cel mult trei luni, să fie sporite stimulentele pentru activitatea oficializată, prin creșterea sumei ignorabile a veniturilor la calcularea asistenței sociale, și lansarea procesului de colectare a datelor și a studiilor privind evaluarea corespunderii învățământului cu nevoile pieței forței de muncă.
De altfel, în decursul unui an, ar trebui redus costul oficializării ocupării forței de muncă prin simplificarea procedurilor de înregistrare pentru companiile mici și prin înregistrarea online a forței de muncă. Stabilirea unui mecanism pentru validarea învățării informale și neformale este, la fel, una dintre recomandările importante.

Reformele sănătății

În domeniul sănătății partenerii recomandă aprobarea imediată a pachetului de legi privind controlul tutunului și revizuirea proiectului pachetului de legi privind controlul alcoolului, dar și crearea zonelor de sănătate, identificarea nodurilor spitalicești, consolidarea instituțiilor spitalicești din Chișinău sub un singur management.
Conform partenerilor de dezvoltare, în decursul anului curent, ar trebui organizate campanii de informare publică privind tutunul și alcoolul, majorarea taxelor pentru tutun și alcool și aprobarea pachetului de legi privind controlul alcoolului. În aceeași perioadă, se sugerează introducerea mecanismelor de sancționare a spitalelor cu cazuri dovedite de plăți informale și adoptarea politicilor de zero toleranță față de cazurile de corupție ce implică încălcări grave ale drepturilor omului.

Reformele sistemului de pensii

În acest domeniu, partenerii menționează că, în maximum trei luni, ar trebui evitată creșterea și/sau introducerii pensiilor suplimentare și majorată treptat vârsta de pensionare pentru femei, pentru a o egaliza cu vârsta de pensionare a bărbaților – 62 ani. Este necesară și reducerea pensiilor speciale și privilegiate prin convergență cu regimul general de pensii.

Securitatea energetică națională

Pentru reformarea domeniului respectiv partenerii indică necesitatea finalizării, în cel mult 100 de zile, a reformei sectorului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică şi restructurarea corporativă a Termocom şi CET, care include închiderea CET-1 și reducerea personalului excesiv. Mai mult, trebuie inițiat procesul de restructurare a datoriilor cu „Moldovagaz”.

Agricultura și dezvoltarea rurală

Pentru reformarea domeniului agriculturii, guvernului i s-a sugerat să liberalizeze regimul de import pentru resurse precum semințe, răsad, fertilizatori, pesticide ce sunt deja disponibile pe piețele UE prin anularea cerințelor de înregistrare și testare obligatorie. O parte din acestea, în prezent, durează până la trei ani și sunt costisitoare pentru sectorul privat. Liberalizarea va exercita un impact pozitiv asupra randamentului culturilor și va permite producătorilor din Moldova să se descurce mai bine cu intensificarea multiplelor riscuri climatice.

În decursul anului curent, guvernul trebuie să crească productivitatea agricolă și rezistența la schimbările climatice, prin asigurarea stimulentelor pentru producătorii agricoli tineri, prin continuarea suportului oferit serviciului de extindere agricolă pentru diseminarea noilor tehnici și tehnologii agronomice moderne, rezistente la condițiile climatice ș.a., de altfel, trebuie sporit accesul la piețe, prin susținerea conformării cu cerințele sanitare și fitosanitare de pe piețele-țintă, susținerea instituirii grupurilor de producători pentru facilitarea accesului micilor producători la piețe, consolidarea serviciilor de consultanță în afaceri pentru stimularea unor investiții mai mari în dezvoltarea lanțului valoric, în special pentru agricultura de valoare înaltă.

Documentul integral poate fi văzut aici.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *