Economie

Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de programul de subvenționare a cazanelor pe biomasă

Astfel, peste 250 de persoane au venit la Agenția pentru Eficiență Energetică pentru a depune dosarul de aplicare la Program și a beneficia de subvenția de până la 1 300 de euro, acordate din fonduri europene.

Numărul mare de cereri pentru subvenționarea cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice denotă succesul politicilor statului în domeniul surselor regenerabile de energie și că piața combustibilului din biomasă este una funcțională. Declarația aparține directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihail Stratan.

Pentru perioada următoare vor fi acceptate doar cereri de la întreprinderi mici şi microîntreprinderi, ce doresc să îşi instaleze sisteme de încălzire pe biocombustibil, cu rambursare de cost din fonduri europene, din totalul de 15 oferte, fiind depuse deja 12 dosare. Din cele 150 de subvenții ale Programului, 135 sunt destinate gospodăriilor casnice.

Mărimea subvenţiei, acordate din fonduri europene, este de 1.300 Euro şi, respectiv, 500 Euro, stabilită în funcţie de parametrii tehnici ai cazanului selectat.

Amintim că Programul de subvenționare a fost lansat în 2012. Începând cu acel an, au fost oferite subvenții de peste 20 de milioane de lei, din fonduri europene, pentru instalarea a 920 de cazane în gospodării casnice.

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *