Crăciunul ca sărbătoare creștină
În fiecare an, pe 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. El a venit pe lume într-un sat liniștit, acolo unde Fecioara Maria căuta din poartă în poartă un adăpost pentru a putea naște. Așa a ajuns la casa lui Moș Ajun, care i-a spus că este om sărac și care a trimis-o la fratele său mai mare și mai bogat, Moș Crăciun, potrivit volumului “Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997, citată de Agerpres.
Crăciuneasa – soţia lui Moş Crăciun – era o femeie miloasă şi bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, dar fiindu-i frică de mânia lui Moş Crăciun, a ascuns-o în grajdul pentru animale. Când Moş Crăciun a aflat cele petrecute, s-a mâniat şi a tăiat mâinile soţiei sale. Atunci, Fecioara Maria a făcut o minune – a pus mâinile Crăciunesei la loc, a suflat peste ele şi mâinile s-au lipit. Uimit, Moş Crăciun a văzut şi a înţeles minunea, aflând, la venirea magilor, că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus. El s-a căit şi a cerut iertare lui Dumnezeu.
Scena nașterii lui Iisus Hristos. Foto: Profimedia Images
Astfel, el a devenit primul creştin şi sfântul cel mai bătrân – soţul femeii care a moşit-o pe Fecioara Maria. Această întâmplare a dus la transformarea lui Moş Crăciun într-un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune. De atunci, sărbătoarea Crăciunului e însoţită de colinde şi mesele rituale.
Crăciunul este numit şi sărbătoarea familiei, fiind ocazia când toţi se reunesc – părinţi, copii, nepoţi -, îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.
Legenda lui Moș Crăciun
Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, cizme negre şi o căciulă roşie, având o barbă mare şi albă ca zăpada.
Pentru copiii din România, Moş Crăciun vine din nordul îndepărtat pentru a aduce daruri celor care au fost cuminţi. Acestea sunt lăsate sub brandul de Crăciun şi, în funcţie de bunăvoinţa părinţilor sau de obiceiurile zonei, cadourile se deschid fie în Ajun, după slujbă, fie în ziua de Crăciun. În unele regiuni, Moşul mai lasă un rând de cadouri la biserică, unde copiii îi mulţumesc cântând colinde.
Colindatul
Una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Crăciun este mersul cu colindul. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le vestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.
În Maramureș, la colindat merg și adulții, nu numai copiii. Ei sunt primiți de gazde și cinstiți cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și vin. Colindătorii umblă din casă în casă cu “Steaua” și cu “Capra”, reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărții “Tradiții de Crăciun” realizate de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București.
Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este “Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este “croit” de biciul “moșilor”. “Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute și bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.
În unele zone din Moldova, pe lângă colindători ies pe ulițele satului cetele de mascaţi – “babe şi moşnegi” care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.
În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicați și copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul. Foto: Getty Images
În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cel mai răspândit este “Steaua”, care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.
În Banat, în localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.
În zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii “moşoi”. Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.
Masa de Crăciun în familie
O altă tradiție importantă este chiar masa de Crăciun. În data de 25 decembrie ia sfârșit postul Crăciunului, care durează aproximativ șase săptămâni. În această zi, oamenii se pot desfăta cu bucatele tradiționale de Crăciun: tobă, lebăr, sarmale, caltaboși, colaci, cozonaci, pită, prăjituri, salate, cârnați sau friptură. Carnea folosită pentru prepararea bucatelor de Craciun este proaspătă, întrucât de Ignat, în data de 20 decembrie, are loc un alt obicei: tăierea porcului.
Împodobirea bradului
Deși tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an, împodobirea bradului a rămas una dintre cele mai iubite dintre ele, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Cei mici îl așteaptă an de an pe Moș Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți, iar cu câteva zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde.
Obiceiul bradului de Crăciun ar fi apărut în Germania, unde legenda spune că Sfântul Bonifaciu a ordonat tăierea stejarilor, venerați de păgâni. În cădere, stejarii au distrus toți copacii din preajmă, mai puțin bradul, care a devenit de atunci un simbol al acestei sărbători și este împodobit în seara de Ajun.
În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, potrivit Agerpres. În Palatul Regal de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând colinde.
Vâscul, simbol al dragostei şi protector al familiei
Pe lângă bradul împodobit de sărbătoare, vâscul e prezent în orice casă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească. Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivităţile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradiţiile legate de căsătorie. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coroniţa de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc.
“Crăciuniţa”, floarea Crăciunului
Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este Crăciuniţa. Există cel puţin două plante de apartament numite ”Crăciuniţă” sau ”Crăciunel”, care înfloresc în această perioadă şi sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
