Actualitate

Trafic de influență în lanț pentru obținerea permiselor auto la nord

Potrivit denunțătorului, suspectul, împreună cu alte persoane neidentificate la moment, ar fi pretins și primit 4000 de lei pentru eliberării certificatului de absolvire a orelor practice suplimentare și 450 de euro pentru favorizarea susținerii ulterioare a examenului de calificare auto și eliberarea permisului de conducere de tip „B". Acesta ar fi declarat că are influență, în acest sens, asupra unor persoane publice din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din municipiul Bălți.
Pe faptele expuse în denunț a fost pornită o cauză penală conform elementelor infracțiunilor prevăzute de art. 333 alin. (1) – luare de mită și art. 326 alin. (2) lit. b) – trafic de influență.

Identic aceleiași scheme, la scurt timp, un caz similar s-a produs în Dondușeni. Ofițerii anticorupție au reținut un instructor la o școală auto, care ar fi pretins 500 de euro pentru a influența angajați din cadrul SÎTCCA Otaci în vederea evaluării pozitive a cunoștințelor și respectiv, eliberarea permisului de conducere auto categoria „B". Și pe acest caz a fost pornită o cauză penală pe trafic de influență.

În ambele situații suspecții au fost recunoscuți în calitate de bănuiți și reținuți pentru 72 de ore.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unități convenționale.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *