Tragedia din Afganistan şi Pakistan: Fetele s-au precipitat să iasă din şcoală s-a provocat o busculadă sângeroasă
Bilanţul catastrofei riscă să crească, pe măsură ce salvatorii avansează în aceste zone izolate de restul lumii de seismul cu magnitudinea 7,5, care a provocat alunecări de teren şi a întrerupt comunicaţiile.
În Pakistan, armata a fost mobilizată, iar toate spitalele militare sunt în stare de alertă, în timp ce India, principalul său rival regional, s-a oferit să ajute.
Cutremurul, al cărui epicentru s-a aflat în izolaţii Munţi Badakhshan, în nord-estul Afganistanului, a generat o scenă îngrozitoare în localitatea afgană Talogan, unde 12 eleve cuprinse de panică au fost ucise într-o busculadă, în timp ce încercau să fugă din şcoală.
Însă majoritatea victimelor erau înregistrate, imediat după seism, în Pakistan, unde cutremurul s-a soldat cu peste 200 de morţi şi peste peste 1.800 de răniţi, în principal în nord-vest, potrivit serviciilor de intervenţie.
"Numeroase case şi numeroase clădiri s-au surpat în oraş", a declarat Arbab Muhammad Asim, primarul din Peshawar (nord-vest).
"Imobilul se clătina ca un pendul, credeam că cerul avea să se surpe dintr-un moment în altul", a declarat pentru AFP Tufail Ahmed, un comerciant din acest oraş, în care numeroase persoane erau prinse sub dărâmăturile construcţiilor care s-au prăbuşit.
"Parcă eram în 2005"
"A fost teribil, parcă eram în 2005", a declarat o femeie în vârstă de peste 50 de ani, care a ieşit în fugă din casă, la Islamabad, unde câteva clădiri s-au fisurat.
În urmă cu zece ani, pe 8 octombrie 2005, în Pakistan a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,6, al cărui epicentru s-a situat la câteva sute de kilometri de cel de luni. Seismul de atunci s-a soldat cu 75.000 de morţi. Însă hipocentrul (punctul de pornire a rupturii seismice pe falie) era mai puţin profund, ceea ce a făcut valurile seismice mai distrugătoare.
În Afganistan, un bilanţ oficial, publicat luni, anunţa 63 de morţi, dintre care 30 în Kunar (est), unde aproximativ 1.500 de case au fost distruse, zece în Nangarhar (est), nouă în Badakhshan, doi în provincia Baghlan şi cele 12 eleve de la Takhar (nord-est).
Fetele, toate în vârstă de până în 16 ani, "s-au precipitat să iasă din şcoală, iar acest lucru a provocat o busculadă" sângeroasă, a declarat pentru AFP Enayat Naweed, directorul Departamentului Educaţiei de la Takhar. Alte 35 de eleve au fost rănite.
La spital, atunci când au sosit rudele copiilor decedaţi să le ia trupurile, "erau atât de abătute, încât nu ne-au permis să le luăm numele" victimelor, a declarat Hafizullah Safaï, şeful serviciilor de Sănătate la nivel de provincie.
Premierul afgan Abdullah Abdullah a evocat "importante pierderi umane şi materiale", în special în nord-est.
Până în Asia Centrală
Însă "numărul nu este cunoscut încă, deoarece comunicaţiile sunt întrerupte". În afară de relieful muntos şi izolarea cătunelor afectate în provincia Badakhshan, rebeli talibani luptă, în zonă, împotriva trupelor guvernamentale, ceea ce face situaţia foarte instabilă pe planul securităţii.
În India, cutremurul a întrerupt temporar circulaţia metroului de la New Delhi, un oraş situat la peste 1.000 de kilometri de epicentru. Sute de locuitori traumatizaţi au ieşit în grabă pe străzi la Srinagar, principalul oraş din Caşmirul indian, la frontiera cu Pakistanul. Reţeaua de telefonie mobilă a fost întreruptă, iar traficul s-a oprit imediat.
La puţin timp după seism, premierul indian Narendra Modi a anunţat, într-un mesaj postat pe Twitter, că ţara sa este pregătită să-şi ofere ajutorul victimelor, inclusiv în Pakistan şi Afganistan.
Cutremurul a fost resimţit până în Asia Centrală, inclusiv la Duşanbe, capitala Tadjikistanului, în Uzbekistan şi Kîrgîzstan.
Afganistanul este afectat frecvent de cutremure, mai ales la nivelul lanţului muntos Hindu Kush, care se află pe linia faliei dintre plăcile tectonice indiană şi eurasiatică.
Un violent cutremur în Nepal a omorât, în mai, 8.900 de persoane, a provocat alunecări de teren şi a distrus o jumătate de milion de case.
Potrivit Institutului american de geofizică USGS, hipocentrul cutremurul de luni a fost localizat la Jurm, în nord-estul extrem al Afganistanului, la o adâncime de 213,5 kilometri.
sursa. mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!