TRAGEDIA DIN COLECTIV: Cei trei şefi ai ISU Bucureşti suspendaţi din funcţii, audiaţi la DNA
Potrivit unor surse judiciare, procurorii militari din DNA îi audiază, miercuri seară, pe cei trei reprezentanţi ai conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov suspendaţi miercuri dimineaţă.
Aceştia au fost citaţi şi sunt audiaţi ca martori, au precizat sursele citate.
Cei trei au fost suspendaţi din funcţii după apariţia unei adrese trimise de organizatorul de evenimente Emagic către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în care se cerea un punct de vedere privind organizarea în fabrica Pionierul şi în clubul Colectiv a unui festival de muzică la care erau aşteptaţi 2.000 de oameni. Adresa a fost înaintată ISU Bucureşti.
În schimb, Raed Arafat a declarat, în 31 octombrie, că nu există documente la ISU Bucureşti prin care să îi fie solicitat un punct de vedere privind activităţile desfăşurate în clădirea fabricii Pionierul în care se află şi clubul Colectiv.
Raed Arafat a precizat că, după incendiu, a solicitat să se caute în arhiva ISU Bucureşti dacă există vreo evidenţă privind activităţile desfăşurate în clubul Colecitv şi că i s-a comunicat că nu.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a arătat miercuri, într-un comunicat de presă, că a primit, în 24 noiembrie, o sesizare din partea mass-media care semnala existenţa unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie, anterior producerii tragediei din 30 octombrie.
Jurnalistul Cătălin Tolontan a contactat, marţi, conducerile IGSU şi ISU Bucureşti şi le-a trimis o sesizare în care semnala existenţa unui fax de la Emagic privind organizarea festivalului PLUM în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie. La eveniment erau aşteptaţi aproximativ 2.000 de omanei, potrivit adresei Emagic.
sursa: mediafax.ro