Actualitate

Tragedia din COLECTIV: Medicii pot elibera concedii medicale răniţilor timp de trei luni de la incident

 Certificatele de concediu medical pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost grav afectată în urma tragediei de la Colectiv se pot elibera maxim până pe 30 ianuarie 2016, dată la care certificatele trebuie depuse la angajatori, arată ordinul.

În cazurile obişnuite, medicul curant din spital eliberează certificatele de concediu medical numai în ziua externării pacientului.

Ordinul mai prevede că, în situaţia în care certificatul de concediu medical se eliberează în data de 1 a lunii cu durata de 30/31 de zile, medicul curant poate elibera certificatul de concediu medical pentru perioada 1 – 30/ 1 – 31 a lunii respective. În cazul menţinerii incapacităţii temporare de muncă pentru aceeaşi afecţiune, concediul medical se poate prelungi de către medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital, în caz de internare, în etape succesive de maximum 30/31 de zile calendaristice până la 90 de zile calendaristice în decursul unui an, arată ordinul.

Totodată, la externarea din spital, medicii pot acorda concediu medical de la una la şapte zile calendaristice, iar în cazuri speciale, cu aprobarea medicului-şef de secţie, până la maximum 21 de zile calendaristice.

Asiguraţii care îşi pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă ţară în interes de serviciu sau în interes personal primesc certificate de concediu medical de la medicul curant, cu avizul direcţiilor de sănătate publică, în baza unor acte doveditoare traduse şi autentificate, mai spune ordinul comun.

Certificatele se pot elibera retroactiv de către medicii curanţi, în termen de maximum cinci zile de la data obţinerii avizului de la direcţiile de sănătate publică, prevede ordinul pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 60/32/2006.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *