Tragedia feroviară din Grecia: Ministrul Transporturilor a anunțat că demisionează. „Macăr atât pot face pentru a onora memoria victimelor”
Ministrul Transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat miercuri demisia, în urma coliziunii între două trenuri în centrul ţării, accident încheiat cu cel puţin 36 de morţi şi zeci de răniţi, relatează Agerpres.
Într-un comunicat transmis presei, acesta a sdeclarat că demisia este una de onoare şi că ”măcar atât” poate face ”pentru a onora memoria victimelor”.
De asemenea, Karamanlis a mai declarat că îşi asumă responsabilitatea pentru ”eşecurile vechi” ale statului.
Menționăm că cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 au fost rănite într-o violentă coliziune produsă marţi noaptea, 28 februarie, între un convoi de marfă şi un tren de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic.
Dintre cei răniţi, 66 au fost spitalizaţi, inclusiv şase la terapie intensivă.
Din cauza violenţei şocului, locomotivele şi vagoanele din faţă au fost distruse. Din nefericire, mecanicii celor două trenuri au murit în urma impactului.
Conform media elene, este ”cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia”.
Anterior, şeful gării din Larissa, în centrul Greciei, a fost arestat.
Până în prezent nu s-a furnizat cauza pentru care trenurile au intrat în coliziune.
Un purtător de cuvânt al guvernului grec a afirmat că cele două trenuri circulau pe acelaşi tronson de cale ferată ”de mai mulţi kilometri”.