Tragedia feroviară din Grecia: Şeful de gară din Larissa a fost inculpat şi plasat în arest preventiv

Şeful de gară din Larissa, Grecia, Vassilis Samaras, în vârstă de 59 de ani, a fost inculpat pentru presupusa responsabilitate în moartea unui număr mare de persoane şi a fost plasat în arest preventiv, la câteva zile după catastrofa feroviară soldată cu 57 de decese, relatează AFP și News.ro.
Conform Codului Penal elen, acesta riscă o pedeaapsă 10 ani de închisoare până la închisoare pe viaţă.
Identitatea şefului de gară a fost dezvăluită de Ministerul Transporturilor.
Ulterior, bărbatul şi-a recunoscut responsabilitatea.
Potrivit sursei citate, avocatul şefului de gară, Stefanos Pantzartzidis, a declarat că bărbatulu este devastat şi i-a spus magistratului în faţa căruia s-a prezentat ”adevărul fără teamă”.
Vă amintim că la 28 februarie, un tren de pasageri care mergea la Salonic s-a ciocnit cu un tren de marfă care venea în afara oraşului Tempe. În urma coliziunii au murit 57 de persoane. Printre cei decedaţi se numără şi un român.