Justiție

Tragicul accident de pe bulevardul Decebal din Capitală, soldat cu decesul Doiniței Prodan: Individul și-a recunocut vina

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a șoferului care a provocat accidentul de pe bulevardul Decebal din Capitală, pe 24 iulie, soldat cu decesul Doiniței Prodan.

Bărbatul și-a recunoscut vina în comiterea faptei imputate, transmite Jurnal.md.

Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 9 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Vă amintim că tragicul accident rutier s-a produs pe 24 iulie curent. În carambol au fost implicate patru automobile. În urma accidentului, au avut de suferit mai multe persoane, care ulterior au fost preluate de ambulanță și transportate la spital. Este vorba de șoferița ce conducea Volkswagenul și trei pasageri din aceeași mașină.

Șoferița a decedat câteva zile mai târziu. Doinița Prodan era mamă a două copile.

Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, unul dintre pasagerii automobilului condus de șoferița decedată a suferit vătămări corporale grave, altul – vătămări corporale medii, iar al treilea – vătămări corporale ușoare.

„Imediat după producerea accidentului rutier, învinuitul, manifestând neglijență față de cei implicați în accidentul rutier și față de persoanele care s-au ales cu vătămări corporale, a ieșit din automobil și a părăsit locul accidentului rutier, plecând într-o direcție necunoscută”, precizează Procuratura Generală (PG) în cadrul unui comunicat.

Pe 3 august 2023, individul a fost reținut.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *