Traian Băsescu: Summit-ul Parteneriatului Estic este extrem de important. Ucraina va face diferenţa
„E prima dată când iniţial numită sinergia Mării Negre şi apoi extinsă sub numele de Parteneriatul Estic, politica de vecinătate a UE capătă o dimensiune concretă, prin acte importante care se vor semna la Vilnius. Marea problemă a summit-ului este Ucraina, care va şi face diferenţa. Dacă Ucraina va semna, va fi un summit de succes al UE şi al ţărilor din vecinătatea ei, dacă nu va semna, va fi doar un important pas în relaţiile de parteneriat ale ţărilor UE cu cele 6 state de vecinătate estică", a spus Traian Băsescu.
Liderul de la Cotroceni a mai declarat că "România susţine ridicarea oricărei rezerve care este înafara condiţiilor tehnice pentru a permite Ucrainei să semneze Acordul de asociere cu UE, dacă preşedintele Viktor Ianukovici va dori acest lucru".
Miza cea mare pentru România este semnarea acordului de asociere şi de liber schimb între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, după cum a declarat Traian Băsescu.
„În ceea ce ne priveşte, unul dintre punctele pe care le vom susţine în summit e legat de nevoia ca Republica Moldova, până la schimbarea Comsiei Europene şi a Parlamentului European, adică înainte de alegerile europene, să şi semneze cele două acorduri cu UE, iar în baza acordului pozitiv al UE, atât Consiliul UE, cât şi PE să modifice regulamentul la vize", a mai declarat şeful statului.
Traian Băsescu a precizat că rezultatul de la Vilnius este important pentru că se marchează, pentru prima dată în mod oficial, tendinţa Republicii Moldova de a se apropia de Uniunea Europeană.
„Aşa cum se prefigurează acum, summit-ul de la Vilnius va fi un eşec pentru UE, dar un succes pentru Republica Moldova şi România. Rog să fiu scuzat pentru această abordare, dar asta este realitatea", a declarat șeful statului.
Prin acest acord, Republica Moldova are ocazia de a se desprinde de influenţa fostei Uniuni Sovietice. Președintele Traian Basescu a precizat însă că acest summit nu reprezintă o garanţie pentru Republica Moldova de a intra în Uniunea Europeană.
Sursa: Timpul.md