Actualitate

Transgaz planifică să mai construiască o conductă de gaze în Moldova

Proiectul este unul dintre cele mai ambițioase planuri promovate în ultimii ani în România, având o valoare totală de 4,1 miliarde de euro, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

În cadrul acestui proiect de dezvoltare, Transgaz vizează crearea un hub gazier în România. Ideea a apărut în urmă cu trei ani, iar acum a ajuns în punctul de începere, după ce acționarii au aprobat finanțarea pentru acest proiect care se va întinde pe aproape un deceniu.

Transgaz planifică să mai construiască o conductă de gaze în Moldova

Documentul conţine şi proiecte ce urmează a fi dezvoltate pe interconexiunea gazieră între România şi Republica Moldova.

Astfel se prevede extinderea interconectorului Iași–Ungheni–Chișinău (Faza II). La fel este planificată construcția reţelei de transport gaze naturale cu diamterul DN 500 pe segmentul Ungheni–Bălți, cu conectarea în reţeaua de transport din nordul Republicii Moldova „Ananiev-Cernăuți-Bogorodiceni”, ce duce la depozitul de gaze Bogorodiceni din Ucraina.

De notat că anterior Moldovatransgaz a construit o conductă Bălți-Ungheni ce asigură conexiunea cu gazoductul magistral Ananiev-Cernăuți-Bogorodiceni.

La fel este prevăzută și construcția stației de vomprimare a gazelor naturale amplasată în raionul Ungheni.

Transgaz nu menționează valoarea investițiilor planificate în aceste obiective și perioada lor de realizare.

Vor fi finalizate proiectele ce asigura presiunea necesară în conducte

În același program este specificat câ în 2021 va fi finalizată realizarea unei investiții de 174 milioane euro, în construcția conductelor de transport gaze naturale Onești–Gherăești și Gherăești–Lețcani, dar și a staţiilor de comprimare Onești și Gherăești.

"Prin realizarea acestui proiect, va putea fi asigurată presiunea necesară şi capacitatea de transport gaze naturale de 1,5 mld. mc/an în punctul de interconectare dintre sistemele de transport gaze naturale ale României şi Republicii Moldova", se mai precizează în document.

Amintim că Transgaz deţine două subsidiare în Republica Moldova: Eurotransgaz şi Vestomldtransgaz şi a realizat şi finalizat interconectorul Iaşi-Ungheni-Chişinău, care însă încă nu este folosit pentru transportul şi furnizarea de gaze.

mold-street.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *