Transnistria DUBLEAZĂ prețul la gaz și mărește accizele la importul de benzină
Decizia a fost luată de organul legislativ al autoproclamatei rmn, care a aprobat astăzi o iniţiativă a liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. Totodată, un alt document prevede majorarea accizelor la importul benzinei de la 103,7 până la 175 de dolari pentru o tonă şi cel al gazului – de la 42,2 până la 100 de dolari pentru o tonă.
Odată cu introducerea noilor taxe, autorităţile separatiste din stânga Nistrului aşteaptă venituri suplimentare la buget, estimate la circa 6,3 milioane de dolari pentru fondul rutier.
Majoritatea deputaţilor au apreciat drept corectă această atitudine, potrivit căreia vor plăti mai mult pentru carburanţi cei care circulă mai mult cu automobilul, şi, respectiv, contribuie mai mult la deteriorarea drumului. S-a menţionat că unii cetăţeni folosesc rar automobilele personale, mai ales pe timp de iarnă, dar plătesc impozite de rând cu cei care circulă sistematic.
În acelaşi timp, au fost şi opinii contrare. Astfel, au fost enunţate păreri conform cărora „nu este corect ca bugetul să fie suplinit din contul majorării accizelor, or, acest lucru trebuie de făcut pe baza măririi impozitului pe venit, lărgind fondul impozabil”.
MOLDPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!