Transport gratuit în capitală de Paştile Blajinilor
Ca şi în anii precedenţi, vor fi introduse suplimentar rutele de autobuz „C” şi „D”, iar unităţile de transport de pe ruta de autobuz numărul 27 vor fi suplinite.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria capitalei, ruta suplimentară de autobuz „C” va porni de pe strada Vasile Alecsandri şi se va deplasa până la Cimitirul „Sfântul Lazăr”. Pe această rută vor circula câte zece autobuze pe schimb.
Ruta suplimentară de autobuz „D” îşi va începe traseul de pe bulevardul Renaşterii Naţionale şi va ajunge până la strada Doina. Pe această rută vor circula câte 30 de autobuze pe schimb.
De asemenea, pentru a ajunge la Cimitirul „Sfântul Lazăr”, pasagerii pot circula cu ruta de autobuz nr. 27, care, la fel va porni de pe bulevardul Renaşterii Naţionale. Pe această rută vor circula câte zece unităţi de transport pe schimb.
De asemenea, pe 8 şi 9 mai, numărul de troleibuze circulante pe rutele nr. 24 şi 25 va fi stabilit după necesitate. Microbuzele de pe rutele nr. 126, 127, 132, 134, 154, 162, 180, 184 şi 189 vor circula până la Cimitirul „Sfântul Lazăr”.
De Paştile Blajinilor, circulaţia transportului, cu excepţia transportului public, pe strada Doina, tronsonul cuprins între strada Socoleni şi intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr” va fi sistată.
Sursa: radiochisinau.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!