Transportatorii de colete vor fi scutiţi de taxele aplicate pe teritoriul unor state din UE
Declarația aparține ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, și a fost făcută în cadrul unei şedinţe cu asociaţiile patronale din transport şi instituţiile de stat responsabile.
Vasile Botnari, a declarat că, în cazul introducerii licenței, va fi soluţionată numai o parte din problemele transportatorilor, deoarece doar le va permite să intre în legalitate în UE şi să-i scutească de amenzi pe traseu. O problemă majoră este că pentru introducerea acestor măsuri nimeni nu poartă nici o răspundere juridică la hotar şi nici nu există reglementări clare privind modalitatea de verificare a coletelor, din care motiv, deseori, transportatorii sunt nevoiţi să staţioneze în vamă timp de mai multe ore.
„Odată cu introducerea licenţei, se impune elaborarea unei metodologii de monitorizare şi verificare a corectitudinii expedierii coletelor, astfel ca să fie evitate cazurile de transportare în colete a mărfurilor interzise, dar şi să nu mai fie oprite ore în şir aceste unităţi de transport în vamă pentru multiple controale. În această metodologie trebuie să fie descrise la nivel de detalii ce acte urmează să fie completate la recepţionarea coletului de la expeditori, astfel ca acestea să se încadreze în limita accesibilă pentru transportare în vamă”, a subliniat Vasile Botnari.
Introducerea autorizaţiei pentru unităţile de transport de la 3,5 tone este prevăzută deja în noul Cod al Transporturilor, votat anul trecut de către Parlament în prima lectură.
sursa: trm.md