Trei persoane și-au pierdut viața într-un incendiu din capitală

Apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 18:37 minute. Conform informațiilor oferite de vecinii din bloc, se presupunea că în încăperea cuprinsă de fum se aflau mai multe persoane. Pentru lichidarea incendiului la fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri.
Ajunși salvatorii au pătruns în locuință, reușind să evacueze trei persoane. În apartamentul cuprins de fum au fost găsite corpurile neînsuflețite ale unei femei de 86 de ani, unui bărbat de 40 ani și copil de 4 ani, pentru care au fost efectuate măsuri de resuscitare. Pompierii s-au luptat pentru viața minorului timp de 20 de minute, dar fără succes.
Din primele cercetări s-a stabilit că focul nu a obțiunut răspîndire, fiind afectat doar patul și cîteva obiecte din încăpere. Incendiul a fost localizat către ora 19:13 minute. Cel mai probabil, peroanele aflate în apartament s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat în urma arderii. Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.
TIMPUL.md