Economie

Trei poduri peste râul Prut vor fi modernizate

Guvernul a decis aprobarea în cadrul ședinței de miercuri, 3 mai, la propunerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, semnarea Acordurilor bilaterale moldo-române, care prevăd reconstruirea și reabilitarea podurilor transfrontaliere peste râul Prut.

Modernizarea podurilor va fluidiza traficul între cele două state, va facilita comerțul pe piața internă și cea internațională, precum și va oferi beneficii concrete pentru sporirea conectivității țării noastre între țările Uniunii Europene și estul Europei.

În timpul apropiat urmează să fie semnate următoarele acorduri: Acordul privind podul rutier peste râul Prut, între localitățile Leuşeni (Republica Moldova) – Albiţa (România); Acordul privind podul rutier peste râul Prut, între localităţile Cahul (Republica Moldova) – Oancea (România); Acordul privind podul rutier peste râul Prut, între localităţile Sculeni (Republica Moldova) – Sculeni (România).

„Semnarea Acordurilor va permite construcția și modernizarea podurilor de frontieră, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării regionale și va impulsiona creșterea economică a țării, dar și a regiunilor din apropiere, prin susținerea necesităților cetățenilor pentru mobilitate şi facilitarea comerțului pe piețele interne şi internaționale”, susține ministra Lilia Dabija.

Lucrările de reparație a celor 3 poduri transfrontaliere vor fi finanțate de Guvernul României până la finele anului 2027 și sunt parte a Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *