Trei zile de DOLIU naţional după prăbuşirea unui avion militar, soldată cu 257 de morţi. Declarația Președintelui din Algeria
El a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a descris accidentul aviatic drept ‘o nenorocire sfâşietoare’.
Printre victime se numără 10 membri ai echipajului, însă majoritatea celor aflaţi la bord erau militari şi membri ai familiilor acestora, a anunţat Ministerul algerian al Apărării.
Avionul, un model rusesc Il-76 aparţinând Forţelor aeriene algeriene, decolase de la baza aeriană Boufarik şi se îndrepta spre provincia Bechar, din sud-vestul Algeriei.
Posturile de televiziune algeriene au difuzat imagini cu epava avionului cuprins de flăcări şi un fum gros ridicându-se deasupra locului impactului, vizibil de pe autostrada Alger-Blida.
Şeful Statului Major al armatei algeriene, generalul-locotenent Ahmed Gaid Salah, a dispus lansarea unei anchete cu privire la circumstanţele acestui accident aviatic.
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!