Trei zile de doliu național în Turcia după lovitura asupra unui spital din Gaza
Turcia va decreta trei zile de doliu naţional după lovitura asupra unui spital din Gaza, soldată cu sute de morţi potrivit autorităţilor palestiniene, şi pentru care Israelul şi partea palestiniană se acuză reciproc, a declarat o înaltă oficialitate turcă pentru AFP, confirmând astfel o informaţie difuzată de mai multe media locale, transmite Agerpres.
Potrivit vicepreşedintei Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Ozlem Zengin, citată de postul de televiziune public turc TRT şi de canalul privat NTV, anunţul va fi oficializat prin decret prezidenţial.
”Turcia va declara un doliu naţional de trei zile”, a confirmat pentru AFP un înalt responsabil turc.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a cerut marţi seara să se pună capăt ”acestei brutalităţi fără precedent din Gaza” el acuzând Israelul că a ”lovit un spital ce adăpostea femei, copii şi civili nevinovaţi”.
De asemenea, sursa citată susține că armata israeliană a afirmat miercuri că deţine ”dovezi” ale responsabilităţii grupării palestiniene Jihadul Islamic pentru această lovitură, versiune susţinută şi de către preşedintele SUA, Joe Biden, în prezent aflat în vizită în Israel.
În Turcia, 80.000 de persoane au manifestat marţi seară în faţa Consulatului Israelului la Istanbul, potrivit autorităţilor locale.
Erdogan a parasit linia pornita de intemeietorul Tuciei moderne (Mustafa Kemal Ataturk). Ataturk facuse statul turc laic si modern. Erdogan l-a modificat din laic in religios, fanatic religios, ceea ce va duce Turcia la conflicte. In felul in care Erdogan conduce Turcia, va crea doar probleme.
Trei zile de doliu pentru lovitura ratata de una din militiile palestiniene asupra parcarii si a unei anexe de spital al semilunei rosii din Gaza. Ar trebui sa dea socoteala producatorul rus de katiusha pentru rateul ucigas.