Sănătate

Trucuri inedite să scapi de sughiț

Remediile pentru sughiț se bazează pe două principii esențiale: primul principiu presupune distragera nervului vag cu o altă senzație, fapt care va transmite semnale creierului prin care îi va transmite că a intervenit ceva mai important și că sughițul trebuie să fie stopat. Cel de al doilea principiu se bazează pe creșterea cantității de bioxid de carbon din sânge, în felul acesta organismul se va mobiliza pentru eliminarea acestuia.

De cele mai mult ori sughițul apare în momentul în care stomacul este iritat, sau poate surveni ca o cauza spontană a organismului în momentul în care consideră că ceva îi dăunează.

Un stomac plin recurge la sughiț în momentul în care este înghițită o cantitate mare de aer, din cauza tutunului, sau din cauză că este prea plin cu mâncare și în felul acesta încearcă să își facă loc.

Mâncatul sau băutul rapid poate deranja diafragma, ceea ce duce la apariția sughițului.

Cum se tratează sughițul?

– Dacă nu-l iei în seamă, sughițul trece singur chiar dacă uneori poate dura până la câteva ore. Însă, dacă te afli într-un loc public sau la un eveniment important, este bine de știut că îți poate trece dacă îți ții respirația cât numeri până la 10.

– O altă metodă inedită este aceea în care te apeși în palmă cât poți tu de tare pentru a cauza o durere asupra căreia să se îndrepte organismul.

– Pune mâna la gură și la nas și expiră dioxidul de carbon în palme. În felul acesta vei inspira dioxid iar corpul va lupta să îl elimine uitând de sughiț.

– Introdu degetele în urechi și,cu ajutorul unui pai, bea apă dintr-un pahar. În acest fel aplici presiune pe nervul vag şi în acelaşi timp, profiţi de beneficiile înghiţitului constant.

Legătura dintre sughiț și tumoarea cerebrală

Deși pare o acțiune inofensivă a organismului, un britanic a fost diagnosticat la doar 26 de ani cu o tumoare cerebrală după ce timp de 4 ani nu s-a putut orpi din sughiț. Chiar dacă nu se cunoaște exact cauză conectă dintre cele două, în momentul în care vă confruntați pe o perioară mai mare de timp cu sughițul este bine să mergeți la medic. 

clicksanatate.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *