Trucurile prin care îţi poţi accelera metabolismul
Pentru majoritatea oamenilor, metabolismul încetineşte constant după vârsta de 40 de ani. Deşi nu poţi controla vârsta, sexul sau genetica, există şi alte modalităţi de îmbunătăţire a metabolismului. Iată 5 dintre ele.
Creşte-ţi masa musculară
Nu, nu zice nimeni să te transformi în culturist de performanţă, dar corpul tău arde mereu calorii, chiar dacă nu faci nimic. Această rată metabolică în repaus este mult mai mare la persoanele cu mai mulţi muşchi. Fiecare kilogram de muşchi foloseşte aproximativ 15 calorii pe zi doar pentru a se susţine, în timp ce fiecare kilogram de grăsime arde doar 5 calorii zilnic. Această mică diferenţă se poate adăuga în timp. După o sesiune de antrenament de forţă, muşchii sunt activi pe tot corpul, crescând rata medie zilnică a metabolismului.
Bea multă apă
Corpul are nevoie de apă pentru a procesa calorii. Dacă eşti chiar şi puţin deshidratat, metabolismul tău poate încetini. Într-un studiu recent s-a observat că, adulţii care au băut opt sau mai multe pahare de apă pe zi au ars mai multe calorii decât cei care au băut patru. Pentru a rămâne hidratat, bea un pahar de apă sau altă băutură neîndulcită înainte de fiecare masă şi gustare. De asemenea, gustări pe fructe şi legume proaspete, care conţin în mod natural apă, sunt mai degrabă recomandate decât covrigei sau chipsuri.
Mănâncă inteligent
Ştim că ai o viaţă agitată, munceşti mult şi abia ai timp să supravieţuieşti de la o zi la alta, iar o singură masă pe zi, cea de seara, este un lucru obişnuit. Doar că ar trebui să faci un efort în această direcţie, mai ales pentru sănătatea ta. Mâncatul mai des poate ajuta la scăderea în greutate. Când mănânci mese copioase, cu distanţă mare între ele, metabolismul tinde să încetinească între mese. Dar cu un prânz uşor şi gustări sănătoase între mese, la fiecare 3-4 ore păstrează metabolismul alert şi astfel ajunge să ardă mai multe calorii pe parcursul unei zile. Mai multe studii au arătat, de asemenea, că persoanele care iau gustări în mod regulat mănâncă mai puţin în timpul mesei.
Condimentează-ţi mesele
Alimentele picante au substanţe chimice naturale care pot împinge metabolismul într-o treaptă superioară. Gătirea alimentelor cu o lingură de ardei roşu sau verde cu ardei iute poate creşte rata metabolică. Efectul este probabil temporar, dar dacă mănânci alimente picante în mod obişnuit, beneficiile se pot adăuga. Pentru un impuls rapid, prepară pastele, chili şi tocană cu fulgi de ardei roşii.
Consumă proteine la fiecare masă
Corpul tău arde mult mai multe calorii digerând proteine decât consumând grăsimi sau carbohidraţi. Ca parte a unei diete echilibrate, înlocuirea unor carbohidraţi cu alimente slabe, bogate în proteine pot stimula metabolismul în timpul mesei. Sursele bune de proteine includ carne de vită macră, curcan, peşte, pui, tofu, nuci, fasole, ouă şi produse lactate cu conţinut scăzut de grăsimi.
Sursa: csid.ro