Trump criticat de Papa Francisc pentru despărțirea familiilor de imigranți
În interviul acordat agenţiei Reuters, Papa a spus că el însuşi a susţinut recentele declaraţii date de episcopii catolici din Statele Unite care au denumit acţiunile de separare a copiilor de parinţii lor ca fiind „contrare valorilor Bisericii Catolice” şi „imorale”.
„Nu este simplu, dar populismul nu este soluţia”, a precizat acesta.
Într-unul din rarele interviuri pe care le-a acordat, Papa s-a declarat optimist în privinţa discuţiilor care ar putea conduce la o înţelegere istorică pentru numirea episcopilor în China şi aşteaptă demisia mai multor episcopi implicaţi într-un scandal de abuz sexual în Chile.
În ceea ce priveşte perioada de cinci ani de când se află la conducerea Vaticanului, acesta şi-a apărat poziţia de lider al Bisericii Romano-Catolice împotriva criticilor adresate de conservatorii dinăuntrul şi din afara Bisericii care au interpretat acţiunile sale ca fiind prea liberale.
El a mai adăugat că ar vrea ca mai multe persoane de sex feminin să deţină poziţii de conducere în administraţia de la Vatican.
Sursa: Unimedia.info