Fostul preşedinte al SUA, Donald Trump a atacat decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei muniţii cu dispersie, măsură care, a spus el, duce către cel de-al treilea Război Mondial, transmite marţi EFE.
Actualul lider american Joe Biden ”nu ar trebui să ne târască spre un al treilea Război Mondial”, prin livrarea controversatelor muniţii cu dispersie; în schimb, Biden ”ar trebui să încerce să pună capăt războiului (în Ucraina) şi să oprească moartea şi distrugerea oribile pe care o administraţie incompetentă le provoacă”, a transmis Trump într-un comunicat.
Menționăm că Joe Biden a aprobat săptămâna trecută furnizarea către Ucraina de muniţii cu dispersie existente în arsenalele Pentagonului, o decizie care eludează interdicţia legală existentă pentru producerea, utilizarea şi furnizarea acestui tip de arme şi se produce după ce organizaţii precum Human Rights Watch (HRW) au cerut SUA să nu le furnizeze.
Preşedintele SUA a declarat că decizia a fost ”dificilă”, dar necesară, deoarece ”ucrainenii rămân fără muniţie”.
Cu toate acestea, Trump, candidatul republican pentru alegerile din SUA din 2024, a avertizat despre pericolul muniţiilor cu dispersie neexplodate, care ”vor ucide şi mutila bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi ucraineni în deceniile următoare, mult după terminarea războiului”.
Prin intermediul unui comunicat difuzat de biroul său de campanie Make America Great Again (MAGA), fostul preşedinte american a făcut aluzie la presupusa recunoaştere involuntară a lui Biden conform căreia motivul real pentru care Washingtonul a trimis acest tip de bombe este că SUA ”rămân fără muniţie”.
Dacă este adevărat, adaugă Trump, asta evidenţiază şi mai mult ”urgenţa unei detensionări imediate a acestui conflict sângeros, periculos şi scăpat de sub control”.
În plus, înseamnă că ”nu ar trebui să trimitem ultimele noastre rezerve în Ucraina într-un moment în care propriile noastre arsenale sunt periculos de scăzute”, a continuat el.
De asemenea, Trump a apreciat că ”politica războiului nesfârşit în Ucraina a lui Biden a slăbit enorm Statele Unite”, inclusiv prin ”recunoaşterea umilitoare” că ţara ”a rămas fără muniţii”, ceva care, fără îndoială, ”îi face pe duşmanii noştri să saliveze”.
”Trebuie să oprim această nebunie, să oprim imediat vărsarea de sânge din Ucraina şi să ne concentrăm asupra intereselor vitale ale Americii”, a mai susţinut el.
În schimb, ucrainenii au salutat decizia SUA de a le furniza muniţii cu dispersie, spunând că prin aceasta se va slăbi rezistenţa rusă în contraofensiva actuală şi că salvarea vieţilor soldaţilor şi civililor ucraineni depăşeşte potenţialele riscuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!