ActualitateExterne

Trump va încerca să negocieze cu Putin încheierea războiului (Petr Pavel)

Preşedintele ceh, Petr Pavel, susţine că Donald Trump, care a câștigat alegerile prezidenţiale din SUA, ar putea încerca să negocieze cu dictatorul rus, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia împotriva Ucraina, însă subliniază că un astfel de acord, cel mai probabil, nu va fi în interesul Europei și al Ucrainei, relatează Korespondent citat da Rador Radio România.

Potrivit Aktuality.sk, liderul ceh a făcut declaraţii în acest sens, vineri, în timpul unui discurs susţinut în deschiderea “IISS Prague Defence Summit”. Petr Pavel a adăugat că Federația Rusă face în prezent unele progrese pe front, deoarece Occidentul a amânat prea mult timp ajutorul pentru Kiev.

“De la bun început, nu am făcut suficient. Doar câteva țări – și sunt mândru că Cehia s-a numărat printre ele – au oferit Ucrainei tot ce avea nevoie și ce i-am putut oferi. Dar debutul sprijinului militar a fost destul de lent și spun sincer că întârzierea a permis Rusiei să avanseze pe teritoriul ucrainean” – a menționat preşedintele. Potrivit lui Pavel, proviziile occidentale de echipamente militare și ajutor financiar nu au fost suficiente pentru ca Ucraina să câștige.

Președintele ceh a adăugat că situația de pe front evoluează acum în favoarea Rusiei, ceea ce “nu încurajează negocierile”. Petr Pavel a menţionat că multe țări așteaptă reînnoirea administrației în SUA și speră că Trump va “face schimbările” pe care le-a promis când a afirmat că va pune capăt războiului ruso-ucrainean în 24 de ore. Liderul de la Praga a sugerat că Donald Trump va încerca să încheie un acord cu Putin, însă, în opinia sa, un astfel de acord, “probabil, nu va fi în interesul Ucrainei sau al Europei, deoarece va include, probabil, transferul unei părți din teritoriul ocupat al Ucrainei către Rusia sau o condiție pentru Ucraina ca aceasta să nu poată deveni membră a NATO timp de cel puțin 20 de ani”.

Petr Pavel a adăugat că orice acord de pace, chiar dacă “rezultă în cedări temporare de teritorii către Rusia până când se ajunge la o soluție diplomatică în viitor”, trebuie încheiat cu mai multe părți, printre care China, India, precum și Europa.


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *