CSI / RusiaRăzboiUcraina

Trupele ucrainene îşi consolidează poziţiile după un ”succes parţial” în sud, în timp ce asaltul ruşilor continuă în est, susține Kievul

Forţele armate ucrainene îşi consolidează poziţiile şi atacă pe frontul de sud, după ce au avut un ”succes parţial” în ultimele 24 de ore, şi rezistă unui asalt rusesc masiv în est, a declarat miercuri, 21 iunie, un oficial cu rang înalt al Ministerului Apărării de la Kiev, relatează News.

Ucraina a raportat recucerirea a opt sate din sud în ultimele două săptămâni. Deşi mici, aceste avansuri teritoriale sunt cele mai semnificative înregistrate de armata ucraineană din noiembrie până acum, pe măsură ce avansează în zonele puternic fortificate şi minate deţinute de ruşi.

”Au avut un succes parţial în ultima zi, şi-au consolidat poziţiile în punctele care au fost atinse şi au uniformizat linia frontului”, a declarat ministrul adjunct al apărării Hanna Maliar.

Ea a precizat că forţele Kievului continuă operaţiunile ofensive spre oraşul Melitopol, o fortăreaţă rusă aflată în adâncul teritoriului ocupat, şi spre Berdiansk, port la Marea Azov.

Kievul se pregăteşte de luni de zile pentru o contraofensivă văzută ca un moment crucial în războiul cu Rusia, dar a impus un embargo informaţional, iar rapoartele independente sunt rare.

Analiştii militari spun că este prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la succesul celor două săptămâni de operaţiuni. Aceştia spun că Kievul abia de acum încolo ar urma să-şi angajeze grosul forţelor sale, dintre care o parte au fost antrenate şi echipate de Occident, în timp ce avanposturile Ucrainei rămân la o anumită distanţă de principala linie defensivă a Rusiei.

Atât Rusia, cât şi Ucraina au anunţat că şi-au provocat reciproc pierderi grele. Jurnaliştii Reuters care au vizitat săptămâna trecută două sate eliberate au văzut pe jos cadavre ale unor soldaţi ruşi morţi, precum şi vehicule blindate arse.

Maliar a mai spus, miercuri, că se duc lupte grele în est, în special în apropierea oraşului Lîman, pe care Kievul l-a recucerit de la forţele ruse în octombrie.

”În est, apărătorii continuă să ţină piept unui asalt pe scară largă al forţelor ruseşti în direcţia Lîman şi Bahmut”, a declarat Maliar.

De asemenea, ea a precizat că estul a rămas principalul punct de concentrare a acţiunilor ofensive ale Rusiei şi că Moscova urmăreşte în continuare să ajungă la graniţele regiunilor Doneţk şi Lugansk, care alcătuiesc zona industrială Donbas.

Pe de altă parte, Rusia a declarat că apărarea sa aeriană a doborât miercuri trei drone în regiunea Moscovei, în ceea ce a numit o tentativă de atac ucrainean.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *