Tsipras, ostatic de voie al lui Putin?
Încă de acum o lună, ministrul grec al Apărării evoca un posibil „plan B“, menționând Rusia printre alte soluţii pentru a înlocui banii europeni în cazul blocării negocierilor cu creditorii Atenei în privința datoriei elene. Numai că „soluţia rusă“ nu are şanse, Putin urmărind doar folosirea lui Tsipras pentru a putea influenţa politica europeană în folosul său.
În faţa dificultăţilor Atenei de a găsi un teren de înţelegere cu europenii asupra finanţării datoriei sale externe şi asupra reformelor acceptabile sau nu de Eurogrup, Grecia ar putea fi tentată să privească spre alte alianţe, sunt de acord analiştii occidentali în timp ce Foreign Policy se întreabă dacă nu cumva Putin este cel care a câştigat alegerile în Grecia. Vizita lui Tsipras la Moscova este privită cu suspiciune în Europa, unde există temeri că Putin l-ar putea folosi pentru divizarea europenilor, în special în ce priveşte dosarul ucrainean. Această călătorie în Rusia a şefului guvernului de la Atena este prima sa deplasare în afara UE de când s-a instalat la putere. El a efectuat o vizită la Moscova anul trecut când era doar liderul Syriza, formaţiunea sa de extremă stânga.
Liderii europeni nu sunt agasaţi de flirtul lui Tsipras cu Rusia, ci de temerea că va înfige un cui în unitatea atât de greu obţinută a celor 28 pentru sancţionarea Moscovei. În acest stadiu, majoritatea sancţiunilor sunt menţinute pentru că faimoasele acorduri de la Minsk nu au fost încă aplicate în integralitatea lor. În ajunul plecării la Moscova, premierul grec a repetat opoziţia sa faţă de sancţiunile contra Rusiei şi voinţa de a întări relaţiile sale cu Kremlinul. Şi a subliniat că „noua arhitectură de securitate în Europa va trebui să includă Rusia“ şi în vremuri de instabilitate geopolitică, Atena „ar putea fi legătura între Vest şi Rusia“. În plan economic, Tsipras spera să obţină facilităţi privind livrarea de gaz rusesc.
O vizită de faţadă
Funcţionari greci şi analişti de politică externă de la Atena susţin că Tsipras nu va căuta bani de la Putin în locul creditelor de salvare ale guvernelor din zona euro şi FMI. Economia slăbită a Rusiei are interese limitate în Grecia, ceea ce înseamnă că nu este o sursă viabilă de finanţare alternativă. În loc, vizita de miercuri şi joi la Moscova vizează să ofere un spectacol agreabil electorilor din Grecia arătând că nu se pliază în faţa creditorilor europeni. Grecia şi Rusia au o lungă istorie de relaţii diplomatice susţinute în parte de tradiţiile lor creştin-ortodoxe, dar Grecia are acum probleme urgente. Joi, în timp ce Tsipras va fi la Moscova, Grecia trebuie să ramburseze FMI-ului o parte de 46o de milioane dolari, care alături de alte rambursări iminente ale datoriei vor pune la grea încercare trezoreria ţării, forţând guvernul să întârzie cheltuielile publice. Executivul de la Atena face faţă unui deficit de plată a datoriei şi de spectrul unei eventuale ieşiri din zona euro în cazul în care nu va ajunge la un acord cu Eurogrup şi FMI.
Atena priveşte spre FMI şi Washington
Duminică, după o întrevedere cu ministrul grec de Finanţe, directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat că Grecia s-a angajat să verse la 9 aprilie cei 460 milioane euro datoraţi FMI. Yanis Varoufakis a precizat că Grecia „are intenţia de a îndeplini toate obligaţiile către toţi creditorii“ şi pentru presă a precizat că guvernul său prevede „reformarea profundă a Greciei“ şi va încerca să amelioreze „eficacitatea negocierilor cu creditorii“.
În prezent, Grecia se află în negocieri dificile cu partenerii săi din UE şi pare să caute alte susţineri – după Lagarde, Varoufakis urmează să se întâlnească cu responsabili ai Trezoreriei americane, între care cu Nathan Sheets, subsecretar al Trezoreriei însărcinat cu afaceri internaţionale. Va avea întâlniri şi cu Caroline Atkinson, consilierul preşedintelui Barack Obama pentru afaceri economice internaţionale.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!