Externe

Turcia: Un militar ucis și 23 de persoane rănite într-un atentat împotriva armatei în sud-estul țării

Atacul a vizat cartierul general al jandarmeriei din Dicle, provincia Diyarbakir, precizează sursa citată, care l-a atribuit Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Un soldat și-a pierdut viața, iar 23 de persoane — civili, polițiști și militari — au fost rănite, dintre care trei soldați au răni grave, a preciza o sursă medicală.

Cu puțin timp înaintea atacului, un schimb de focuri a avut loc după ce poliția a încercat să oprească un vehicul suspect, ai cărui ocupanți au reușit să fugă. Un magistrat și trei polițiști au fost răniți, a relatat agenția Dogan.

Sud-estul Turciei a fost duminică teatrul unei serii de atacuri: doi polițiști au fost uciși în explozia unei mașini-capcană în fața sediului central al poliției la Gaziantep, în apropierea frontierei cu Siria, iar trei soldați au murit într-o ambuscadă atribuită rebelilor din provincia vecină Mardin. Presa turcă a numit această zi ‘duminica neagră’.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *