Timpul Local

Turismul rural capătă proporţii în RM. Festivalul de la Domulgeni – un exemplu elocvent

Festivalul este organizat al doilea an consecutiv de sărbătoarea Duminicii Mari. Evenimentul se marchează de Duminica Mare sau Rusalii, cum i se mai spune, care are la creştini o importanţă aparte, semnificând pogorârea Duhului Sfânt peste ucenicii lui Isus şi curăţirea sufletului de cele rele. Din acest motiv în cadrul programului festivalului, oaspeţii au putut admira un şirag de mini-spectacole cu genericul „Tradiţii de Paşti până la Rusalii ” , şi anume participarea la procesul de curăţirea a fântânilor sau degustarea bucatelor tradiţionale: mezeluri, plăcinte, pâine de ritual, turte cu mac, caş dulce, urdă – toate gătite de gospodinele din Domulgeni. Atracţia festivalului a constituit-o dealurile înalte din inima satului vechi, pe malul râului Răut, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi de fanfara din satul Vertiujeni.

Oaspeţii au mai putut admira mai multe ateliere de creaţie şi o expoziţie mobilă din tezaurele Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie, Muzeului Istoriei Naturale şi Etnografie, Arhiva de Stat cu mostre colectate în satul Domulgeni şi în localităţile apropiate. Tot pentru turişti va fi deschisă în curând şi o pensiune, dotată cu 11 camere, pentru toţi cei care îşi doresc să rămână peste noapte pentru a petrece mai mult timp în zonă. Oaspeţii de onoare ai Festivalului au fost orchestra de muzica populară “Folclor”, dirijată de maestrul Petre Neamţu, care au bucurat oaspeţii printr-un concert de zile mari.
Svetlana Lazăr, preşedintele „ANTREC Moldova” a declarat că RM are un potenţial turistic dezvoltat, în special dacă vorbim despre turismul rural. Potrivit ei, festivalul de la Domulgeni este un exemplu elocvent în dezvoltarea turismului rural în RM, aceasta aducând beneficii atât în dezvoltarea sectorului economic al ţării cât şi crearea unor perspective dezvoltare economică pentru localnici.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *