CSI / RusiaRăzboiUcraina

Ucraina a recucerit ”peste jumătate” dintre teritoriile cucerite de Rusia în 2022, anunţă Statele Unite

Ucraina a recucerit până în prezent ”peste jumătate dintre teritoriile cucerite de Rusia în 2022”, anunţă secretarul de stat american Antony Blinken, relatează News.ro.

”Armele şi echipamentele anunţate azi (miercuri) vor contribui la susţinerea progreselor Ucrainei şi la a-i da un nou impuls”, a adăugat miercuri într-o postare pe X şeful diplomaţiei americane.

Blinken face acest anunţ în contextul în care numeroase voci pun la îndoială progresle contraofensivei ucrainei pe teren şi unor îngrijorări cu privire la capacitatea Statelor Unite de a susţune militar atât Israelul, vechiul lor aliat, cât şi Ucraina.

Congresul Statelor Unite este paralizat de la destituirea-surpriză a lui Kevin McCarthy din funcţia de ”speaker” (preşedinte) al Camerei Reprezentanţilor, la 3 octombrie.

Kevin McCarthy a căzut victimă unor disensiuni între moderaţi şi trumpişti din Partidul Republican.

Camera inferioară a Congresului american nu poate adopta, de la 3 octombrie, niciun text de lege, ceea ce face imposibilă deblocarea vreunui ajutor suplimentar al Ucrainei, discutat de mai multe săptămâni.

28 DE DRONE RUSEŞTI DOBORÂTE

Pe teren, Ucraina a doborât 28 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi, au anunţat joi Dorţele Aeriene ucrainene.

Însă un atac al Moscovei a avariat depozite portuare în zona de sud a regiunii Odesei, au anunţat Forţele Armate de Sud ale Ucrainei.

”Drone inamice zburau în diverse direcţii, iar apărarea aeriană a funcţionat în cel puţin şase regiuni din Ucraina (…), În total, 28 (de drone) de tip Shahed-131/136 au fost distruse în această noapte” de miercuri spre joi, au anunţat într-o postare pe Telegram Forţele Aeriene ucrainene.

Moscova a lansat în total 35 de drone din regiunea Belgorod, vecină cu Ucraina, şi de la Capul Ceauda, în estul peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014, potrivit acestei surse.

Forţele de Apărare din Sud au anunţat că ”atacul nocturn al inamicului, care a mobilizat un grup de drone de atac în sectorul nostru de responsabilitate, a fost îndreptat din nou împotriva infrastructurii portuare de la Dunăre”.

”Clădiri ale unor depozite din zona portuară de sud a regiunii Odesa au fost avariate într-un atac”, precizează pe Telegram aceeaşi sursă.

Guvernatorul local Oleg Kiper a anunţat pagube la o ”infrastructură portuară şi clădiri rezidenţiale” în districtul Izmail şi spitalizarea unei octogenare cu arsuri.

ZECE DRONE RUSEȘTI DISTRUSE

Armata ucraineană anunţă că a distrus zece drone ruseşti în regiunea Odesa, iar alte patru în regiunea vecină Mîkolaiv.

Ea nu precizează dacă aceste 14 drone fac parte dintre cele 28 de drone doborâte potrivit Forţelor Aeriene.

Rusia şi-a multiplicat atacurile în aceste două regiuni – în care se află platforme şi porturi considerate cruciale în comerţul la Mafrea Neagră, ca cele de la Izmail şi Reni -, după ce abandonat în iulie Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene la Matrrea Neagăr, prin care Kievul îşi exporta producţia.

Oleg Kiper anunţa săptămâna trecută că drone au avariat un depozit cu cereale în portul Izmail şi au incendiat nouă TIR-uri.

”CRATER DE DRONĂ” ÎN ROMÂNIA

România – un stat membru NATO – a descoperit joi pagube la sol cauzate de o ”posibilă explozie” a unei drone, în urma unor atacuri ruseşti nocturne vizând infrastructuri portuare situate în apropiere de Dunăre, în Ucraina vecină

”Către ora (locală) 5.00, echipe la sol au semnalat descoperirea unui crater de dronă, în urma unei posibile explozii la impact, într-o zonă de vegetaţie”, la aproximativ trei kilometri vest de satul Plauru, a anunţat într-un comunicat Ministerul român al Apărării.

”Măsuri au fost luate pentru securizarea zonei”, iar ”aliaţii sunt informaţi în timp util”, a anunţat Bucureştiul.

Autorităţile române au descoperit fragmente de dronă – în mai multe rânduri – în ultimele săptămâni, în această zonă situată în sud-estul României, care are o frontieră comună cu Ucraina de 650 de kilometri.

Bucureştiul a denunţat încălcări ale spaţiului aerian, care constituie ”o ameninţare la adresa cetăţenilor” şi au construit adăposturi antiaeriene.

România a condamnat din nou, joi, ”atacurile Federaţiei ruse” împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre, pe care le-a denunţat drept ”nejustificate şi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional umanitar”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului român al Apărării, Constantin Spinu, a declarat că ”nu a existat o intenţie, în niciunul dintre cazuri, de a atinge teritoriul României”.

”Ceea ce pare diferit” faţă de atacurile precedente este această posibilă explozie la momentul impactului, a declarat el la postul Digi 24.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a efectuat marţi o vizită în România, a evocat ”ameninţarea” la adresa vecinului său român pe care o reprezintă rachetele şi dronele ruseşti şi a anunţat că acţionează în vederea unei ”consolidări a apărării aeriene”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *